Infotrafic: este trafic intens pe Centura Capitalei şi la intrarea în Bucureşti de pe A1

Autor: Petru Mazilu Postat la 01 martie 2024 14 afişări

Centrul Infotrafic anunţă că vineri dimineaţă este trafic intens pe Centura Capitalei şi la intrarea în Bucureşti de pe A1.

Infotrafic: este trafic intens pe Centura Capitalei şi la intrarea în Bucureşti de pe A1

Potrivit centrului, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteo nefavorabile.

La nivel naţional se circulă preponderent pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună şi valori de trafic scăzute, excepţie făcând judeţul Mehedinţi, unde sunt semnalate precipitaţii sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti-Braşov şi DN 1 Ploieşti-Braşov, se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună, valorile de trafic fiind normale.

Trafic intens este pe Centura Capitalei, pe raza localităţilor Chiajna, Domneşti şi Bragadiru. De asemenea, este semnalată aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, începând din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov, au precizat cei de la Infotrafic.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
trafic,
centură,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.