Indicele ROBOR la 3 luni continuă să crească şi a ajuns miercuri la 4,55%

Autor: Roxana Rosu Postat la 23 martie 2022 24 afişări

Indicele ROBOR la 3 luni continuă să crească şi a ajuns miercuri la 4,55%

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, continuă să crească şi a ajuns miercuri la 4,55%, faţă de 4,53% cu o zi în urmă, arată datele publicate de BNR.

Indicele a început anul 2022 la 3,02%.

În acelaşi timp, ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 4,65%, de la 4,64% marţi, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 4,72%, de la 4,69%.

Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă - indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC, care a înlocuit ROBOR.Nivelul calculat pentru T3 2022 este de 1,17%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
credite,
indice,
crestere,
dobanzi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.