Incendiu masiv în Taiwan: Cel puţin 46 de morţi şi zeci de răniţi în urma incendiului

Autor: Mediafax Postat la 14 octombrie 2021 62 afişări

Incendiu masiv în Taiwan: Cel puţin 46 de morţi şi zeci de răniţi în urma incendiului

Cel puţin 46 de persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma unui incendiu produs într-un imobil rezidenţial din Taiwan, anunţă autorităţile, conform agenţiei Reuters.

Incendiul a afectat un imobil cu vechimea de 40 de ani situat în cartierul Yancheng din oraşul taiwanez Kaohsiung.

Departamentul Pompierilor a transmis joi că bilanţul preliminar al incendiului este de 46 de morţi. Alte 41 de persoane au fost rănite, multe fiind spitalizate.

Primarul oraşului Kaohsiung, Chen Chi-Mai, a declarat că imobilul găzduise în trecut restaurante, cluburi de noapte şi un cinematograf. Clădirea avea acum doar uz rezidenţial şi era locuită parţial.

Autorităţile verifică toate ipotezele, inclusiv cea a unui act intenţionat de incendiere.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
taiwan,
incendiu,
decese,
raniti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.