Incendiu la Mega Mall Bucureşti, într-un vestiar de la o saună. Nicio persoană nu a fost evacuată

Autor: Andrei Dumitrescu Postat la 20 iunie 2015 138 afişări

Un incendiu a cuprins mobilerul dintr-un vestiar de la o saună aflată la etajul superior al Mega Mall Bucureşti, care a ars fără flacără, dar a degajat fum, în timpul intervenţiei pompierilor nefiind necesară evacuarea persoanelor aflate în centrul comercial.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sâmbătă, în jurul orei 08.40, a fost făcută o sesizare, prin numărul de urgenţă 112, că de la etajul superior al centrului comercial Mega Mall iese fum.

Incendiul a cuprins obiecte de mobilier dintr-o cameră de zece metri pătraţi, care era folosită ca vestiar pentru o saună. Obiectele de mobiler nu au ars cu flacără, dar au degajat fum, acesta fiind vizibil la nivelul acoperişului.

În timpul intervenţiei pompierilor, care a durat aproximativ o oră, nu a fost necesară evacuarea persoanelor aflate în Mega Mall, a spus Daniel Vasile.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare, un echipaj SMURD şi o autoscară, conform procedurii standard în astfel de cazuri, a preciza Daniel Vasile.

Mega Mall, de lângă Arena Naţională din Capitală, a fost deschis în 14 mai, atunci fiind încă făcute lucrări de amenajare. Mall-ul de lângă Arena Naţională trebuia inaugurat iniţial pe 23 aprilie, construcţia fiind începută în februarie 2014.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INCENDIU,
MEGA MALL,
/actualitate/incendiu-la-mega-mall-bucuresti-intr-un-vestiar-de-la-o-sauna-nicio-persoana-nu-a-fost-evacuata-14478246
14478246
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.