Îmbogăţirea nucleară a Iranului „nu se va opri niciodată”, afirmă ambasadorul ţării la ONU

Autor: Iris Dutescu Postat la 30 iunie 2025 19 afişări

Amir-Saeid Iravani, ambasadorul Iranului la Naţiunile Unite, a declarat duminică că îmbogăţirea nucleară a Republicii Islamice „nu se va opri niciodată”, deoarece este permisă în scopuri „paşnice de energie” în conformitate cu tratatul privind neproliferarea armelor nucleare.

„Îmbogăţirea este dreptul nostru, un drept inalienabil, şi vrem să punem în aplicare acest drept”, a declarat Iravani pentru CBS News, adăugând că Iranul este pregătit pentru negocieri, dar „predarea necondiţionată nu este negociere, este dictarea unei politici faţă de noi".

Iravani a declarat că Teheranul este „pregătit pentru negocieri, dar după această agresiune nu există condiţii potrivite pentru un nou rând de negocieri, şi nu există nicio solicitare pentru negocieri sau întâlnire cu preşedintele”, potrivit The Guardian.

Trimisul iranian la ONU a negat, de asemenea, că ar exista ameninţări din partea guvernului său la adresa siguranţei lui Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), sau împotriva inspectorilor agenţiei, care sunt acuzaţi de unii oficiali iranieni că ar fi ajutat Israelul să-şi justifice atacurile. Inspectorii AIEA se află în prezent în Iran, dar nu au acces la instalaţiile nucleare ale ţării.

Întrebat de prezentatoarea CBS News, Margaret Brennan, dacă ar condamna apelurile pentru arestarea şi executarea şefului AIEA - apeluri despre care Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, a spus că ar fi fost făcute de un ziar apropiat liderului suprem iranian - Iravani a spus că le-ar condamna.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
onu,
iran,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.