IGPR: Amenzi mai mari pentru apelurile abuzive la 112, începând de joi

Postat la 03 octombrie 2019 42 afişări

Începând de joi, apelurile abuzive la 112 sunt sancţionate mai aspru, informează IGPR, care subliniază că amenzile pornesc de la 500 şi pot ajunge până la 5.000 de lei. Sancţiunile au fost stabilite pentru a reduce numărul alertelor false.

IGPR: Amenzi mai mari pentru apelurile abuzive la 112, începând de joi

„Începând de astăzi, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie este sancţionată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei. Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor”, transmite Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), printr-un comunicat.

Sursa citată arată că, potrivit legii, alertarea falsă este utilizarea intenţionată, nejustificată, a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenţiei agenţiilor specializate de intervenţie (structurile autorităţilor administraţiei publice, care au rolul de intervenţie imediată pentru soluţionarea urgenţelor în domeniile ambulanţei, serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare - S.M.U.R.D., poliţiei, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum şi alte structuri).

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
abuzuri,
apeluri,
igpr,
incepere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.