Guvernul obligă băncile, cazinourile, avocaţii, agenţii imobiliari să anunţe zilnic ANAF tranzacţii despre care "au luat cunoştinţă"

Autor: Thomas Dinca Postat la 26 martie 2015 79 afişări

Băncile, cazinourile, notarii, avocaţii, agenţii imobiliari vor fi obligaţi să anunţe zilnic ANAF, după caz, lista persoanelor şi firmelor care deschid-închid conturi, operaţiunile în lei sau valută sau tranzacţii despre care "au luat cunoştinţă" cu ocazia derulării activităţii, de peste 5.000 euro.

Obligaţia comunicării zilnice a acestor informaţii a fost introdusă de Guvern, prin proiectul noului Cod de Procedură Fiscală, aprobat în şedinţa de miercuri.

Astfel, conform documentului consultat de MEDIAFAX, instituţiile de credit vor fi obligate să comunice zilnic organului fiscal central lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică care deschid ori închid conturi, cu datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea, lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi operaţiunile în lei sau în valută a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă tranzacţia este efectuată prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

Prin "operaţiuni ce par a avea o legătură între ele" se va înţelege operaţiunile aferente unei singure tranzacţii decurgând dintr-un singur contract sau înţelegere de orice natură între aceleaşi părţi, a căror valoare este fragmentată în tranşe mai mici de 5.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiaşi zile bancare.

De asemenea, băncile vor fi obligate să anunţe zilnic Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi despre transferurile externe în şi din conturi pentru sume a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro.

Va fi menţinută obligaţia băncilor ca, la solicitarea ANAF, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi, cu beneficiarii reali ai operaţiunilor bancare.

"Organul fiscal central, la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice centrale şi locale, transmite informaţiile primite referitoare la conturile bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege. Solicitarea şi transmiterea de informaţii se face prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziţie de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central şi organul fiscal local sau altă autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a organului fiscal central", este stabilit în document.

În prezent, informaţii privind lista persoanelor fizice şi firmelor care deschid ori închid conturi sunt comunicate doar cu o frecvenţă bilunară, iar lista persoanelor care închiriază casete de valori este transmisă numai la cerere, în timp ce date privind operaţiunile derulate prin conturile bancare sunt transmise de către bănci numai la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, instituţie care nu le poate furniza organelor fiscale, întrucât acest lucru nu este permis de legislaţie.

Proiectul aprobat de Guvern mai stabileşte însă că entităţile prevăzute la articolul 10 lit. b) – k) din Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi cele care realizează transferuri electronice de numerar sunt obligate la rândul lor să transmită organului fiscal central, zilnic, operaţiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoştinţă cu ocazia desfăşurării activităţii, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă tranzacţia este realizată prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

Entităţile la care se face referire sunt institutiile financiare şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare străine, administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor private, cazinourile, auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă, notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionarii sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori desfăşurarea altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile.

Din aceeaşi categorie cărora li se va aplica obligaţia de informare zilnică a ANAF fac parte şi furnizorii de servicii pentru societăţile comerciale şi alte entităţi sau construcţii juridice, persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare, agenţii imobiliari, asociaţiile şi fundaţiile, alte persoane fizice sau juridice care comericalizeaza bunuri şi/sau servicii, numai în măsură în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limita minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia este executată printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea legătură între ele.

Conţinutul informaţiilor, standardul de transmitere, tipurile de informaţii în legătură cu operaţiunile şi soldurile aferente conturilor bancare, precum şi procedura de transmitere a informaţiilor vor fi aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Guvernul susţine că măsura prezintă avantajul constituirii, la nivelul ANAF, a unei baze de date care să fie valorificată atât în scopul identificării evaziunii fiscale (venituri nedeclarate), cât şi în scopul eficientizării activităţii de executare silită (prin poprire).

"Prelucrarea informaţiilor este necesară şi proporţională în scopul de a permite ANAF să identifice în mod corect şi fără echivoc contribuabilii vizaţi, să îşi administreze şi să asigure punerea în aplicare a legislaţiei fiscale, să evalueze probabilitatea comiterii de evaziuni fiscale şi să evite investigaţii suplimentare inutile. Totodată, băncile ar trebui să îşi îndeplinească obligaţiile de informare faţă de fiecare persoană care face obiectul raportării prin utilizarea modalităţilor de comunicare, inclusiv în ceea ce priveşte frecvenţa, prevăzute în procedurile lor interne. De precizat că băncile şi ANAF, în calitatea lor de operatori de date, urmează să păstreze informaţiile prelucrate în conformitate cu prezenta lege pentru o perioadă care nu depăşeşte perioada necesară pentru atingerea obiectivelor acesteia. Astfel, durata maximă de păstrare este limitată la termenenul de prescripţie prevăzut de legislaţia fiscală", arată Guvernul în document.

Executivul asigură că ANAF este autorizat ca operator de date cu caracter personal, sens în care informaţiile deţinute şi care privesc persoanele fizice sau firmele sunt protejate, asigurându-se respectarea dispoziţiilor legale cu privirea la viaţa privată.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
ANAF,
TRANZACŢII
/actualitate/guvernul-obliga-bancile-cazinourile-avocatii-agentii-imobiliari-sa-anunte-zilnic-anaf-tranzactii-despre-care-au-luat-cunostinta-14060091
14060091
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.