Goana după petrol: străinii forează în România, românii forează în străinătate

Autor: Dorin Oancea Postat la 06 iulie 2013 314 afişări

Compania petrolieră sârbă NIS şi Panfora Oil & Gas, companie deţinută de grupul petrolier ungar MOL, au anunţat lucrări de explorare şi planuri de investiţii în perimetre româneşti, în timp ce Dafora Mediaş, compania omului de afaceri George Călburean, a demarat lucrările de foraj cu două sonde în Israel. Totul pe fondul unei scăderi a preţurilor petrolului, dar şi al reducerii vânzărilor de petrol rusesc către Europa la minimul ultimilor 10 ani.

Goana după petrol: străinii forează în România, românii forează în străinătate

În Rusia se înregistrează o creştere a consumului intern, iar Moscova îşi propune să favorizeze exportul către China. NIS, controlată de Gazprom, şi Acoustic Geophysical Services din Ungaria au anunţat încheierea unui contract în baza căruia firma ungară va realiza prospecţiuni seismice 2D şi 3D în România. Conform planurilor, forajul primului puţ experimental din perimetrul Tria va fi lansat la începutul anului viitor, iar până la finalul lui 2014 vor fi forate cel puţin trei astfel de puţuri. Investiţia totală va fi de aproximativ 21,2 mil. euro în această fază a proiectului, arată NIS.

Panfora Oil & Gas a demarat la începutul acestui an lucrările de explorare pe unul din cele trei perimetre din vestul României pe care firma le-a câştigat în vara lui 2010. În total, Panfora şi-a bugetat pentru anul acesta investiţii de 38 mil. dolari pentru lucrări de explorare pe cele trei perimetre, dar desfăşurarea acestui program de investiţii va depinde şi de momentul cand statul român va ratifica celelalte două acorduri petroliere.

În acest timp, compania de foraj şi construcţii Dafora Mediaş a demarat lucrările de foraj cu două sonde în Israel pentru companiile Globe Exploration şi Givot Olam Oil LTD. Forajele, care au fost deja demarate, vor atinge adâncimi de aproximativ 5.000 m, respectiv 6.000 m şi se vor derula pe o perioadă de minimum 1,5 ani, respectiv 2 ani, cu posibilitate de prelungire pe încă 2 ani. Compania a mai derulat astfel de lucrări pe pieţe externe precum Africa, Franţa, Bulgaria, Ucraina sau Ungaria. Anul trecut, Dafora a avut pierderi de 22,6 mil. lei la afaceri de 219 mil. lei.

De menţionat că Rusia va livra în luna iulie către Europa 2,1 milioane barili de petrol pe zi, potrivit orarelor de transport, cel mai redus nivel din ultimii 10 ani. Petrolul rusesc a devenit mai scump în Europa decât cotaţia de referinţă Brent, deşi este de calitate inferioară. Exporturile de petrol rusesc către Asia au crescut puternic în ultimii trei ani, de la aproape zero la 500.000 de barili pe zi, după ce Rusia a încheiat acorduri la nivel înalt pentru aprovizionarea Chinei prin noua conductă care conectează Siberia de Est şi coasta Oceanuui Pacific. În iunie, Rosneft a încheiat un acord pentru dublarea livrărilor de petrol către China, contract multianual evaluat la 270 mld. dolari.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/goana-dupa-petrol-strainii-foreaza-in-romania-romanii-foreaza-in-strainatate-11100828
11100828
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.