GHIDUL ALEGĂTORULUI. Unde se poate exercita dreptul de vot în ţară şi în străinătate

Postat la 01 noiembrie 2014 484 afişări

Au drept de vot cetăţenii români care au 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sau în străinătate. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

GHIDUL ALEGĂTORULUI. Unde se poate exercita dreptul de vot în ţară şi în străinătate

Alegătorii votează la secţia de votare unde sunt arondaţi potrivit domiciliului. Ei pot verifica unde votează şi dacă figurează în listele electorale permanente accesând Registrul electoral la adresa www.registrulelectoral.ro şi introducând CNP-ul şi numele.

Orice inadvertenţă între datele oferite de Registrul electoral şi cele reale poate fi semnalată de către alegători primarilor sau direct AEP, la numărul de telefon 021 310 0767. Alegătorii au posibilitatea de a se înscrie în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau cu adresa de reşedinţă.

Alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, oraş sau municipiu decât cel de domiciliu îşi pot exercita dreptul de vot la orice secţie de votare, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin, fiind înscrişi de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare într-un tabel separat.

Bucureştenii cu domiciliul într-un sector nu pot vota însă în alt sector.

Cetăţenii români care nu se află în ţară în ziua alegerilor îşi exercită dreptul de vot la secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. În afara acestor secţii de votare, pot fi organizate, cu acordul guvernului din ţara respectivă, secţii de votare şi în alte localităţi decât cele în care îşi au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

Lista secţiilor de votare din străinătate poate fi consultată pe site-ul MAE aici: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/alegeri_prezidentiale/2014.10.08_sectii_de_vot.pdf. De asemenea, MAE a elaborat harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, o aplicaţie dezvoltată pe platforma Google Maps. Harta este disponibilă aici: http://www.mae.ro/harta-sectii-2014.

Mai multe informaţii privind desfăşurarea în străinătate a alegerilor prezidenţiale sunt disponibile accesând secţiunea de pe site-ul MAE: http://www.mae.ro/prezidentiale-2014, precum şi de pe site-urile misiunilor diplomatice.

Alegătorii netransportabili, deţinuţii, bolnavii internaţi în spitale care solicită urna specială trebuie să depună cereri scrise la secţia de votare până cel mai târziu în preziua alegerilor. În conformitate cu prevederile legale, urna specială (mobilă) nu poate fi utilizată la secţiile de votare organizate în străinătate.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ghidul-alegatorului-unde-se-poate-exercita-dreptul-de-vot-in-tara-si-in-strainatate-13484350
13484350
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.