Fritz, după cazul directorului trimis în judecată: doar parte din haremul de dubioşi de lângă Robu

Autor: Andreea Tobias Postat la 29 decembrie 2022 206 afişări

Dominic Fritz comentează trimiterea în judecată a unui fost director din Primăria Timişoara, pentru concesionarea cimitirelor „cu dedicaţie”: „doar o parte din haremul de dubioşi, corupţi şi ridicoli care l-au înconjurat pe fostul primar, el însuşi lipsit de orice simţ al ridicolului”.

Fritz, după cazul directorului trimis în judecată: doar parte din haremul de dubioşi de lângă Robu

După ce procurorii DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Răvăşilă Emilian Florin, la data faptelor director executiv al Direcţiei Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Timişoara, bănuit de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată şi fals în declaraţii, Dominic Fritz a postat un mesaj tăios pe Facebook.

„DNA l-a trimis în judecată pentru fapte de corupţie comise în administraţia Robu pe Florin Răvăşilă, consilierul personal al fostului primar, pus mai apoi director al Direcţiei de Patrimoniu. E al treilea personaj cheie al administraţiei Robu, cu dosar de corupţie în ultima jumătate de an. Primii doi au fost Ionuţ Nasleu, consilier personal al fostului primar şi apoi director la Pieţe şi Rodica Aurelian, fosta şefă de la resurse umane din administraţia Robu. Să nu ne facem nicio iluzie: ei sunt doar o parte din haremul de dubioşi, corupţi şi ridicoli care l-au înconjurat pe fostul primar, el însuşi lipsit de orice simţ al ridicolului. De mulţi dintre ei am scăpat prin lupte dure în ultimii doi ani. Alţii încă visează, ridicol, o întoarcere în primărie, în frunte cu cel pentru care propriul ego nemărginit a născut monştri de corupţie. Timişorenii au spus clar şi răspicat acum doi ani că a fost de-ajuns”, a scris primarul Timişoarei.

Potrivit acestuia, „e treaba justiţiei să facă dreptate. Nu sărbătorim nicio victorie. E trist că Timişoara a fost condusă şi călărită de astfel de oameni atâţia ani”.

Răvăşilă a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că ar fi acceptat jumătate din profitul unei companii firme, pentru concesionarea cimitirelor „cu dedicaţie”, dar a fost de acord şi cu promisiunea remiterii a 500 de lei pentru fiecare persoană moartă din cauza COVID, pentru a sprijini aceeaşi firma să obţină contracte noi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
director,
fritz,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.