Florin Cîţu, întrebat dacă alocaţiile copiilor vor fi majorate: Au fost mărite cu 20%. O creştere semnificativă

Postat la 26 februarie 2021 83 afişări

Florin Cîţu, întrebat dacă alocaţiile copiilor vor fi majorate: Au fost mărite cu 20%. O creştere semnificativă

Florin Cîţu: ”Alocaţiile copiilor au fost mărite anul acesta cu 20%.” PSD a cerut, printr-un amendament la buget, ca alocaţiile copiilor să crească de la 214 la 300 de lei.

Alocaţiile copiilor au fost mărite anul acesta cu 20%, o creştere semnificativă în condiţii de criză, spune premierul Florin Cîţu, întrebat dacă în 2021 vor mai fi mărite aceste alocaţii, în contextul în care pot fi folosiţi banii economisiţi din eliminarea pensiilor speciale.

„Am spus de la început că vreau ca acest buget să iasă din Parlamentul României aşa cum a fost aprobat în Guvern. Dacă sunt economii, ne uităm unde vor fi redirecţionate aceste economii”, spune Florin Cîţu, întrebat dacă Guvernul ia în calcul o nouă majorare a alocaţiilor de stat pentru copii, în contextul propunerii din comisiile parlamentare de buget privind o creştere prin folosirea banilor economisiţi din eliminarea indemnizaţiilor pentru deputaţi şi senatori.

Întrebat direct dacă în acest an nu va mai avea loc o nouă majorare a alocaţiilor, Florin Cîţu a declarat: „Anul acesta, alocaţiile au fost mărite cu 20%. În Uniunea Europeană, salariile, anul trecut, au crescut în medie cam cu 3% la cele din sectorul public. În sectorul privat am văzut estimări pentru 2021 că salariile rămân constante, deci eu cred că o creştere de 20% este una semnificativă şi pentru alocaţii în aceste condiţii de criză”.

Referitor la posibilitatea ca alocaţiile să fie, totuşi, majorate odată cu rectificarea bugetară, prim-ministrul a explicat: „Este vorba de un mod predictibil de a face politică economică şi avem o strategie fiscal-bugetară pe care am prezentat-o, şi ne ţinem de această strategie fiscal-bugetară”.

PSD a cerut, printr-un amendament la buget, ca alocaţiile copiilor să crească de la 214 la 300 de lei.

Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alocatii,
copii,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.