Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă prin care România îndeplineşte încă doua jaloane PNRR

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 23 septembrie 2022 65 afişări

Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă prin care România îndeplineşte încă doua jaloane PNRR

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă prin care România îndeplineşte încă doua jaloane PNRR, respectiv parcurgerea unei rute complete de  învăţământ dual din preuniversitar până la nivel universitar şi reglementarea serviciilor de educaţie timpurie.

„A fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă prin care România îndeplineşte încă doua jaloane PNRR. Se creează cadrul legal care permite accesarea fondurilor europene în corelare directă cu obţinerea de rezultate în implementarea reformelor şi investiţiilor publice, stabilite prin Componenta 15-Educaţie.

Prin îndeplinirea primului jalon se va putea realiza o conectare directa, mult mai eficienta, a învăţământului superior românesc la cerinţele pieţei muncii, corelat cu îmbunătăţirea capacităţii sistemului naţional de educaţie, de a forma specialişti, printr-un mod adaptat dinamicii economice şi sociale din România. La nivelul sistemului naţional de învăţământ va fi posibilă parcurgerea unei rute complete de învăţământ dual din preuniversitar până la nivel universitar”, anunţă Executivul.

Cel de-al doilea jalon din PNRR se referă la educaţia timpurie.

„Prin cel de-al doilea jalon sunt reglementate serviciile complementare de tip ludotecă, loc de joacă în localităţile in care nu există locuri suficiente în creşe sau grădiniţe, asigurând astfel un sistem unitar, incluziv şi de calitate pentru educaţia timpurie, precum şi creşterea accesului copiilor cu vârsta de până la 6 ani la serviciile de educaţie timpurie”, potrivit comunicatului de presă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
guvern,
pnrr,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.