M-am angajat la Sibiu, la un depozit de materiale de construcţii, am fost promovat, am ajuns consultant tehnic, mi-am făcut propria firmă de construcţii, a venit criza din 2007, am trăit primul faliment şi pot spune asta cu zâmbetul pe buze acum. Ajunsesem în şase luni de la zero la 120 de angajaţi, era boomul din 2007, apoi am luat o «ţeapă», cum se spune pe româneşte, de la o companie foarte mare de construcţii. Am luat-o de la capăt, apoi am pornit o altă firmă de construcţii, iar în 2013 am avut un episod nefericit similar. Totul s-a schimbat când am primit o carte despre cum să faci un business de 1 milion de euro”, îmi spunea Raul Ţărnaru, un tânăr care prin Novarion dezvoltă la Sibiu un complex imobiliar de amploare, într-una dintre ediţiile recente ale emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro. Şi îmi povestea asta cu emoţia pe care am regăsit-o deseori în poveştile antreprenoriale pe care le-am scris încă de când am început să scriu despre business, în 2012. Când vorbeşti pentru prima dată cu un antreprenor care crede în produsul său, în niciun caz nu vezi în ochii lui „milioanele”, ca în desene animate, ci, după ceva timp, dincolo de calcule matematice, poţi să anticipezi dacă pasiunea lui este suficientă pentru a transforma planul de afaceri de început într-un brand – asta, bineînţeles, dacă planul respectiv vine şi în întâmpinarea unei nevoi de piaţă, dacă este un produs care are sens. Dacă ar fi să calculez câte un interviu pe săptămână în ultimii 10 ani, cred că am ajuns la peste 250 de interviuri cu antreprenori (restul până la 500 au fost discuţii cu lideri ai unor companii internaţionale). S-ar zice că până acum am descoperit „reţeta” planului de afaceri care să îţi asigure modalităţi de îmbogăţire „peste noapte”. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar acesta nu există − niciunul dintre cei cu care am vorbit la debutul afacerii nu a devenit milionar/miliardar, excepţiile de imediat după anii ’90. Probabil o percepţie greşită despre viaţa antreprenorială este şi motivul pentru care multe dintre afacerile româneşti au dificultăţi: peste 13.000 de companii care însumează peste 93,5 miliarde euro cifră de afaceri şi peste 710.000 angajaţi sunt restructurabile sau în insolvenţă iminentă, arată o analiză recentă a casei de insolvenţă CITR.

Ce înseamnă succesul în antreprenoriat? Din poveştile pe care le-am ascultat de-a lungul anilor, reiese că rezistenţa în timp este un bun indicator al reuşitei, poate mai relevant decât primul milion de euro. Iar după o perioadă de timp, banii reprezintă o măsură a rezistenţei unui business. În orice caz, până acum nu am auzit ca vreunul dintre fondatorii noilor branduri din capitalismul românesc să se relaxeze pe vreo insulă exotică, aşa cum sună antreprenoriatul din exterior. Şi vă dau câteva exemple: pe Alina şi Daniel Donici, fondatorii Artesana, i-am întâlnit în 2014, după aproximativ doi ani după ce şi-au pus afacerea pe roate, la cantina unuia dintre fostele noastre sedii. Chiar dacă îl atrăgea antreprenoriatul, după studii, Daniel Donici s-a angajat mai întâi într-o bancă, iar apoi a început să ofere consultanţă pentru alcătuirea planului de afaceri şi a documentaţiei necesare celor care voiau să obţină credite la bancă. Abia în 2008 cei doi soţi au făcut primul pas în direcţia aplicării propriului plan de afaceri, prin importul de brânzeturi maturate cu mucegai şi iaurturi din Spania. „Eu lucram încă la firma de consultanţă, stăteam până la ora şase la birou, apoi, după ce îmi luam fiica de trei ani de la grădiniţă, mergeam împreună la magazine pentru samplinguri“, descria antreprenorul modul în care au început să testeze piaţa. Planurile lor s-au dovedit însă mai greu de aplicat decât în teoria planurilor de afaceri construite pentru alte firme, mai ales pentru că sosise criza, iar băncile nu mai voiau să îşi asume riscuri. Abia după trei ani, în 2011, au reuşit să obţină o finanţare de 750.000 de euro de la o bancă, pe care au completat-o cu alţi 250.000 de euro bani din fonduri europene, obţinuţi prin progamul de dezvoltare rurală. Acum, potrivit celor mai recente informaţii ale ZF, urmează să deschidă încă o fabrică şi să îşi ducă produsele la export. Dar nu pare că o viaţă opulentă este ceea ce le-a oferit Artesana.

Cu antreprenorul Radu Savopol, cofondator şi CEO al lanţului de cafenele 5 to go, m-am întâlnit în 2015, undeva pe bulevardul Pache Protopopescu, în cea de-a doua unitate 5 to go deschisă de el. Ştiu că eram surprinsă atunci – dincolo de conceptul de preţ fix al cafenelei – că şi-au propus să deschidă uşile unităţilor 5 to go la ora 7 – cât şi faptul că agenda sa zilnică începea tot cam atunci. Şi acest antreprenor, de profesie arhitect, mi-a povestit despre businessurile din HoReCa pe care le dezvoltase în Sinaia, precum şi de conceptul eşuat de cafenea, un parteneriat cu Lavazza, pe care l-a încercat la venirea în Capitală. Savopol fusese nevoit să închidă o cafenea din zona Piaţa Romană după trei ani de activitate odată cu vânzarea spaţiului de către proprietar. Lansarea conceptului de 5 to go a venit după o analiză atentă a pieţei de către antreprenor, atât în ceea ce privea datele din acel moment, cât şi perspectivele de dezvoltare a acesteia în viitor. Acum 5 to go este cel mai extins lanţ de cafenele din Europa Centrală şi de Est. Poveştile antreprenoriale pe care am avut ocazia să le spun nu au fost doar româneşti – însă sună cam la fel: în 2021, la una dintre venirile sale în România, am avut un interviu cu Markus Villig, cel mai tânăr fondator european al unei companii evaluate la miliarde de dolari (avea 27 de ani). Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, el nu considera că ar fi atins încă succesul şi părea mai degrabă concentrat pe următoarele borne de atins: „Avem nevoie de multe miliarde de dolari pentru a dezvolta compania în continuare”. Asta fiindcă a ştiut dintotdeauna că vrea să construiască un business gigant şi credea că mai are mulţi paşi de făcut în această direcţie: „Ambiţia mea personală, de când îmi aduc aminte, a fost să construiesc una din cele mai mari companii din lume. Desigur, am realizat că trebuie să începi de undeva şi am început de la un nivel mic, în care în business eram implicat doar eu, fratele meu mai mare, familia mea, care m-a ajutat mult, aşadar au fost nişte începuturi foarte modeste, nu am avut bani, cunoştinţe, experienţă”. După discuţia recentă cu Raul Ţărnaru de la Novarion, m-am întrebat dacă ştiu vreun antreprenor care a creat un brand ce i-a asigurat îmbogăţirea facilă. Răspunsul este nu – dar asta nu înseamnă că vă descurajez să fiţi antreprenori, ci să fiţi antreprenori dacă chiar vreţi să vă vedeţi mai degrabă brandul rezistând şi, uneori, înflorind, nu pentru reţete de îmbogăţire rapidă şi în niciun caz ca să munciţi mai puţin şi să aveţi mai mult timp pentru voi. .  

Ioana Matei, editor Business Magazin