Dependenţa de inteligenţa artificială americană, testată în direct: la ordinul guvernului SUA, Anthropic a oprit peste noapte Fable 5 şi Mythos 5 pentru toţi utilizatorii din afara SUA, iar Europa redescoperă frica de „kill switch". „Trebuie să urmeze acţiuni drastice", “economia noastră AI funcţionează la discreţia SUA”

Autor: Adrian Seceleanu Postat la 13 iunie 2026 40 afişări

Scenariul de care se tem companiile şi guvernele europene s-a întâmplat peste noapte: accesul la un model de top de inteligenţă artificială a fost tăiat printr-o decizie a guvernului american, nu a furnizorului. Pe 12 iunie, invocând securitatea naţională, administraţia de la Washington a ordonat companiei Anthropic să suspende accesul la cele mai puternice două modele ale sale - Fable 5 şi Mythos 5 - pentru orice cetăţean străin, fie în SUA, fie în afara ei. Întrucât compania nu poate separa în timp real cetăţenii străini de restul utilizatorilor, efectul practic a fost oprirea celor două modele pentru toţi clienţii din lume.

Dependenţa de inteligenţa artificială americană, testată în direct: la ordinul guvernului SUA, Anthropic a oprit peste noapte Fable 5 şi Mythos 5 pentru toţi utilizatorii din afara SUA, iar Europa redescoperă frica de „kill switch". „Trebuie să urmeze acţiuni drastice", “economia noastră AI funcţionează la discreţia SUA”

◆ Pe 12 iunie, guvernul SUA a emis o directivă de control al exporturilor care suspendă accesul la cele mai puternice două modele Anthropic - Fable 5 şi Mythos 5 - pentru orice cetăţean străin, oriunde. Cum nu putea filtra utilizatorii după naţionalitate, Anthropic a fost nevoită să le dezactiveze pentru toţi clienţii, în toată lumea. Restul modelelor nu sunt afectate. ◆ Anthropic contestă măsura şi spune că lucrează la restabilirea accesului, considerând că la mijloc este „o neînţelegere". ◆ Investitoarea Judith Dada (Visionaries Club) co-scrisese cu doar câteva ore înainte un scenariu - „Europe 2031" - despre exact acest pericol; în dimineaţa aceleiaşi zile, cotidianul german Handelsblatt îi publicase un eseu pe tema dependenţei Europei de inteligenţa artificială.

Scenariul de care se tem companiile şi guvernele europene s-a întâmplat peste noapte: accesul la un model de top de inteligenţă artificială a fost tăiat printr-o decizie a guvernului american, nu a furnizorului. Pe 12 iunie, invocând securitatea naţională, administraţia de la Washington a ordonat companiei Anthropic să suspende accesul la cele mai puternice două modele ale sale - Fable 5 şi Mythos 5 - pentru orice cetăţean străin, fie în SUA, fie în afara ei.

Întrucât compania nu poate separa în timp real cetăţenii străini de restul utilizatorilor, efectul practic a fost oprirea celor două modele pentru toţi clienţii din lume.

„Efectul net al acestui ordin este că trebuie să dezactivăm brusc Fable 5 şi Mythos 5 pentru toţi clienţii noştri, pentru a asigura conformitatea", a transmis Anthropic într-un comunicat. Compania spune că s-a conformat directivei legale, dar o contestă - motivul invocat de autorităţi, un „jailbreak", ar fi unul îngust, iar capabilităţile respective ar fi disponibile şi la alte modele - şi că speră să restabilească accesul „cât mai curând", considerând că la mijloc este „o neînţelegere".
Pentru mediul european de tehnologie, episodul a confirmat o temere veche. „Washingtonul a acţionat un «kill-switch» asupra inteligenţei artificiale de frontieră, pe care alte ţări au început să se bazeze pentru dezvoltarea economică.

Această acţiune tocmai a turnat gaz pe focul dezbaterii despre suveranitatea în AI", a scris pe LinkedIn Mike Butcher, jurnalist de tehnologie şi fost editor la TechCrunch.
Investitoarea Maria Dramalioti-Taylor a punctat ce anume este nou: „A construi pe infrastructura altcuiva nu e o noutate - SaaS-ul a fost construit pe AWS. «Kill switch»-ul este însă nou: o directivă guvernamentală, fără preaviz, fără înlocuitor, un produs dispărut global peste noapte. Ca europeni, tocmai am primit dovada a ceea ce ştiam de mult: economia noastră de AI funcţionează la discreţia SUA."

Cel mai tranşant a formulat miza Nathan Bijnens, CEO al companiei Scrydon şi fost angajat Microsoft: „Dacă eşti o organizaţie europeană care a construit pe Fable 5, decizia a fost luată în locul tău, la Washington, într-o seară de vineri. Fără perioadă de tranziţie. Fără un drept de apel care să conteze în acel moment. Fără să fii întrebat." Pentru el, aceasta este adevărata definiţie a suveranităţii: „nu unde se află serverele, ci cine ţine degetul pe întrerupător". Iar întrebarea pe care o lasă liderilor europeni care rulează operaţiuni critice este simplă: „Dacă furnizorul tău de AI ar primi mâine o directivă ca aceasta, ce ţi-ar mai funcţiona?"

Coincidenţa care a amplificat reacţia ţine de un text apărut cu puţin timp înainte. Mai mulţi cercetători şi investitori europeni, între care Judith Dada, General Partner la fondul Visionaries Club, publicaseră „Europe 2031" - un scenariu în stil science-fiction despre ce s-ar întâmpla dacă SUA ar tăia accesul Europei la inteligenţa artificială de frontieră. La câteva ore după lansare, directiva americană a făcut scenariul realitate. „«Europe 2031» tocmai a trecut, probabil, prin cel mai scurt interval dintre publicarea unei lucrări de ficţiune şi transformarea ei în fapt", a notat Butcher.

Dada a legat direct cazul de scenariu: „În această dimineaţă, cetăţenii europeni se vor trezi fără acces la Claude Mythos/Fable. Guvernul SUA tocmai a ordonat companiei Anthropic să retragă accesul pentru cetăţenii străini. Am scris «Europe 2031» exact pentru acest moment - este genul de eveniment care ne bântuia. Trebuie să urmeze acţiuni drastice", a scris ea. În aceeaşi zi, cotidianul german Handelsblatt îi publicase un eseu, „Ce trebuie să facă Germania împotriva declinului în AI", în care argumentează că datele industriale sunt principalul atu neexploatat al Germaniei: „Cine deţine datele industriale are un avantaj pe care nici o sută de miliarde de dolari nu îl pot cumpăra pur şi simplu", scrie Dada, a cărei concluzie este că „întrebarea nu mai este dacă vine această transformare, ci cum o modelăm şi ale cui sunt roadele ei".

Ecouri în România

Cazul a ajuns rapid şi în discuţia mediului local de business şi tehnologie. Bogdan Putinică, fost general manager Microsoft pentru un teritoriu cu zeci de ţări, acum implicat în construirea unei „forţe de muncă AI autonome" europene, a comparat momentul cu Războiul Rece: „Dominaţia AI pe criterii geografice este noul Război Rece... Bun venit în 1982", a scris el, mirându-se că „Unchiul Sam" ajunge brusc la o logică de tip „noi contra lor". În comentarii, soluţia practică pe care o indică este migrarea către modele deschise (inclusiv chinezeşti) rulate pe infrastructură europeană şi nevoia unor „planuri de continuitate" (disaster recovery) pentru AI.

Fostul ministru al cercetării, inovării şi digitalizării, Ciprian Teleman, a pus problema printr-o analogie ironică: „Cum ar fi, doar ipotetic, să ai un business dependent de un furnizor care operează într-o ţară în care guvernul ia decizii imprevizibile cu privire la accesul la unele servicii sau produse?", scrie el, dând exemple absurde - interdicţia peste noapte a vânzării de motorină sau a transportului cu metroul - şi încheind: „Noroc că aşa ceva nu se întâmplă." Concluzia lui este scurtă: „Să ne facem planuri raţionale."

Dincolo de indignare, o parte dintre comentatori au pus problema în termeni practici. „Ironia este aproape prea curată. Ceea ce «Europe 2031» descria drept o derivă geopolitică lentă a devenit un singur ciclu de ştiri de seară", a scris Slava Polonski, cercetător în AI şi fost angajat al Google. „Întrebarea mai grea acum: acest lucru accelerează investiţiile europene reale în AI sau produce mai degrabă încă un teanc de documente de poziţie?"

Pentru alţii, lecţia este de infrastructură. „De aceea infrastructura de AI ar trebui declarată critică şi tratată cu seriozitatea cuvenită", a scris Jernej Strasner, care a fondat o companie de infrastructură „suverană" de AI în Europa. Tonul a fost, pe alocuri, şi mai tranşant: antreprenorul Sébastien Marion a comentat că „cu cât Europa înţelege mai repede că nu se mai poate baza pe SUA, cu atât mai bine".

Urmărește Business Magazin

Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00

COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.