Decizie finală: Fondul Proprietatea a vândut pachetul de 20% la Hidroelectrica şi a majorat numărul de acţiuni alocate tranşei de retail, astfel la 100 de acţiuni subscrise un investitor primeşte acum 32 şi restul banilor în cont

Autor: Liviu Popescu Postat la 05 iulie 2023 60 afişări

Decizie finală: Fondul Proprietatea a vândut pachetul de 20% la Hidroelectrica şi a majorat numărul de acţiuni alocate tranşei de retail, astfel la 100 de acţiuni subscrise un investitor primeşte acum 32 şi restul banilor în cont

Fondul Proprietatea (FP) a anunţat miercuri dimineaţă că a vândut integral deţinerea pe care o avea la Hidroelectrica, adică 89 de milioane de acţiuni, prin majorarea pachetului de la 17,34% la 20% prin supra-alocare.

Fondul a stabilit preţul final la 104 lei pe acţiune faţă de 94 – 112 lei în prospectul de listare.

Totodată Fondul a suplimentat şi numărul de acţiuni alocate tranşei de retail de la 15% din ofertă la 20% prin diminuarea de la 85% la 80% a celei alocată investitorilor instituţionali.

Asta înseamnă că a fost majorat numărul de acţiuni alocate micilor investitori de la 11,7 milioane de acţiuni la 17,9 milioane de acţiuni. Cu alte cuvinte, decizia finală arată că un investitor care a subscris 100 de acţiuni primeşte într-un final 32 de acţiuni şi restul banilor în cont.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
actiuni,
alocare,
fond

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.