Pentru CEC, autoritatile au anuntat ca vor predomina criteriile tehnice si nu cel al pretului, fiindca aici e important ca viitorul cumparator sa pastreze reteaua de sucursale din tara, mai ales in mediul rural, si sa mentina capacitatea bancii de a finanta proiecte cu fonduri europene, in primul rand pentru agricultura. Deocamdata, selectia ofertelor continua pentru CEC cu toti cei sapte concurenti (Monte dei Paschi di Siena, Dexia, EFG Eurobank, Erste, Banca Nationala a Greciei, OTP, Raiffeisen), urmand ca la 28 noiembrie sa fie cunoscuti cei ce vor depune oferte finale angajante.

Ar fi fost neimportante criteriile tehnice la BCR? Evident ca nu, insa privatizarea BCR era ultima (si, privind retroactiv, singura) de pe urma careia statul roman a sperat la o suma realmente uriasa de bani.

Iar pentru momentul actual, adica ajunul aderarii, a avea la dispozitie o astfel de suma e vital. Acolo duc toate discutiile despre separarea de buget a veniturilor din privatizare, sub umbrela unei companii care sa se ocupe de acesti bani si sa finanteze cu ei planuri de infrastructura sau sa cofinanteze proiecte europene.

Si chiar daca, in cel mai nefericit si improbabil caz, FMI si UE n-ar fi de acord cu o asemenea destinatie a banilor din privatizare, o societate romaneasca vanduta scump ar fi o victorie de imagine cu care nici un guvern nu s-a putut mandri pana acum si nu se va mai putea mandri niciodata. Pe rand, RomTelecom, Sidex sau Petrom au facut figura de bijuterii ale coroanei vandute pe doi lei; ultima bijuterie, BCR, nu poate avea pentru nimic in lume aceeasi soarta.