Cutremur în lumea medicală. Doctorul Burnei de la Marie Curie, acuzat de corupţie. Primul denunţ a fost făcut pe 28 septembrie

Postat la 10 decembrie 2016 606 afişări

Cutremur în lumea medicală. Doctorul Burnei de la Marie Curie, acuzat de corupţie. Primul denunţ a fost făcut pe 28 septembrie

Medicul Gheorghe Burnei, care a condus aproape 40 de ani Clinica de chirurgie şi ortopedie pediatrică de la Spitalul de copii "Marie Skłodowska Curie", a ajuns, sâmbătă, faţă în faţă cu procurorii. Supranumit de-a lungul timpului „îngerul copiilor”, doctorul care are la activ aproape 20.000 de intervenţii în cazuri de tumori osoase maligne, scolioze congenitale sau malformaţii de picioare este acuzat de procurorii de la Parchetul Capitalei că ar fi cerut şi luat bani de la părinţii pe ai căror copii i-a oprerat, în perioada octombrie - noiembrie 2016, primul denunţ fiind făcut la data de 28 septembrie.

"Niciodată nu am luat bani pentru operaţii", a declarat Gheorghe Burnei când a ajuns la sediul unităţii medicale, unde participă la percheziţiile din biroul său împreună cu avocatul Cristian Ene, cel care îl reprezintă în anchetă.

Ulterior percheziţiilor, Gheorghe Burnei va fi dus la sediul Parchetului Capitalei pentru audieri. Procurorii vor decide dacă se impune luare unor măsuri preventive.

Dosarul lui Burnei vizează 17 fapte de corupţie

Procurorii anunţă că sunt în desfăşurare cinci percheziţii în acest caz, dintre care una la Spitalul Marie Curie, acolo unde acesta activează. Alte patru percheziţii au loc la imobilele medicului, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, este vorba despre 16 persoane, părinţi ai copiilor pe care i-a operat, de la care medicul ar fi cerut sau primit bani. De asemenea, investigaţiile vizează şi realizarea unor operaţii neautorizate cărora ar fi fost supuşi mai mulţi copii, au precizat surse judiciare.

Ministrul Sănătăţii: Nu a fost nicio plângere la Colegiul Medicilor

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă că a discutat cu preşedintele Colegiului Medicilor privind informaţiile apărute în spaţiul public în legătură cu operaţiile experimentale pe care le-ar fi făcut Gheorghe Burnei, acesta precizând că instituţia nu a primit sesizări.

Cititi mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
acuzatii,
coruptie,
denunt,
cutremur,
copii,
bani,
procurori,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.