Cum arată oraşul viitorului, paradisul bogaţilor din Silicon Valley.Proiectul de 1 miliard de dolari
În Uruguay se pregăteşte un proiect urban neobişnuit, destinat antreprenorilor, investitorilor şi creatorilor din tehnologie.
Praxis, o comunitate americană susţinută de industria criptomonedelor, vrea să îşi construiască prima bază fizică în apropiere de Colonia del Sacramento, scrie Il Post. Compania condusă de Dryden Brown a ales proiectul imobiliar +Colonia pentru dezvoltarea unei comunităţi inspirate de ideea unei societăţi adaptate erei inteligenţei artificiale.
Investiţia proiectată depăşeşte 1 miliard de dolari în următorii trei ani, potrivit presei uruguayene. Primele persoane din comunitate ar urma să se mute în zonă în 2027. Praxis se prezintă drept o comunitate globală construită în jurul antreprenorilor, artiştilor, investitorilor şi oamenilor din industria tehnologică.
Compania spune că vrea să creeze locuri în care aceştia să poată trăi şi lucra împreună într-o perioadă în care inteligenţa artificială va transforma profund economia şi societatea. Proiectul este conceput ca o comunitate privată integrată în +Colonia, nu ca un nou stat independent. Fondatorii vorbesc însă despre o viziune mult mai ambiţioasă pentru viitorul comunităţii.
Planurile publicate de Praxis includ locuinţe private, un resort şi spaţii dedicate artei şi muzicii.
Sunt prevăzute studiouri pentru muzică, fotografie şi film, galerii, ateliere, restaurante şi spaţii pentru evenimente. Compania spune că arhitectura va folosi elemente inspirate de raţionalismul italian, cu coloane, curţi interioare, piatră şi bronz.
Planurile includ şi parcuri, grădini, pieţe publice, o promenadă şi un club pe plajă. Prima etapă este gândită pe malul apei, în cadrul proiectului +Colonia. Praxis susţine că are peste 150.000 de membri în comunitatea sa. Totuşi, numărul persoanelor care au declarat că vor să se mute efectiv în Uruguay este mult mai mic.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











