Cum a reuşit o antreprenoare din România să facă 1 milion de euro din ţevi şi table din oţel?

Postat la 15 noiembrie 2023 124 afişări

Cum a reuşit o antreprenoare din România să facă 1 milion de euro din ţevi şi table din oţel?

Steel Auction Market, furnizor pentru o gamă variată de ţevi şi table din oţel, a depăşit nivelul de 1 milion de euro cifră de afaceri, ţinta companiei pe termen mediu fiind poziţia de lider pe piaţa de import şi distribuţie de tablă corten, unul dintre cele mai vândute produse din portofoliu, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Piaţa oţelului de tip corten a accelerat în toată lumea, susţinută de durabilitatea sporită şi rezistenţa la coroziune atmosferică a acestui material, atingând anul trecut un nivel global de 2 miliarde de euro. România se aliniază tendinţelor de creştere, cu o cerere susţinută în ultimul an.

Construcţiile în ritm alert în unele zone din ţară au generat o cerere crescută pentru serviciile arhitecţilor din România, ceea ce s-a reflectat şi în dezvoltarea unor nişe de piaţă pentru materiale de construcţii premium. Estetica şi durabilitatea sunt tot mai importante în procesul de proiectare a clădirilor, cu accent pe utilizarea materialelor inovatoare care oferă soluţii spectaculoase din punct de vedere vizual, dar asigură în acelaşi timp funcţionalitate şi eficienţă. Astfel, una dintre cele mai evidente tendinţe din arhitectură în ultimii ani este creşterea preferinţei pentru tabla tip corten, un oţel rezistent la intemperii.

 „Steel Auction Market a început activitatea ca furnizor de oţeluri speciale pentru industria grea, petrochimic, naval şi automotive. Am descoperit cerere neacoperită în piaţa oţelurilor speciale şi aşa am ajuns  în această zonă de proiecte arhitecturale. Practic, tabla corten este un material rezistent la coroziune, un oţel cu ruginire controlată, care îşi autosigilează suprafaţa, rugina fiind stratul său de protecţie în timp. Lucrăm cu cei mai mari furnizori din Europa, iar în prezent avem cel mai complex stoc de corten din ţară şi putem livra cele mai bune produse la costuri rezonabile”, spune Alina Richardson, CEO şi co-fondator al Steel Auction Market.

Pentru proiectele de dimensiuni mai mici şi personalizate, compania colaborează cu arhitecţi, ingineri proiectanţi şi ateliere de procesare de oţel, dar şi cu steel service center-uri din Italia şi Olanda, atunci când contractează proiecte mari, pentru care e nevoie de promptitudine în livrarea cantităţilor care nu sunt disponibile în stocul din România. Printre proiectele mari pentru care compania a furnizat tabla corten se numără Ambasada Kuweitului din Bucureşti (2019), Facultatea de Chimie din Iaşi (2021) şi Sala Polivalentă din Turda (2022). Anul acesta, lista e completată de cinema-ul Orizont din Bacău, aflat în construcţie, renovarea Hotelului Concordia din Bucureşti, dar şi Palatul Culturii din Iaşi.

Asociaţia Mondială a Oţelului (World Steel Association) a anticipat, pentru perioada 2022-2032, o creştere anuală de 7% pentru produsele din oţel rezistent la intemperii tip corten. Europa este una dintre cele mai mari pieţe în ceea ce priveşte consumul de oţel tip corten, după Asia şi America de Nord, înregistrând o creştere moderată a pieţei de produse prietenoase cu mediul, chiar şi  în condiţiile în care producţia de oţel, în general, a scăzut anul trecut în ţările UE cu 10,5% faţă de anul precedent, până la 136,7 milioane de tone. Potrivit WorldSteel Association, la nivel mondial s-a înregistrat o scădere a producţiei de oţel de 4,3% în 2022, până la 1,83 miliarde de tone.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
antreprenori,
reusita,
crestere,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.