Creşterea salariilor din Marea Britanie încetineşte la 6,5% între august şi noiembrie 2023

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 16 ianuarie 2024 19 afişări

Creşterea salariilor din Marea Britanie încetineşte la 6,5% între august şi noiembrie 2023

Creşterea salariilor din Marea Britanie a încetinit între august şi noiembrie, potrivit datelor oficiale care sugerează că presiunile inflaţioniste s-au diminuat deja mai mult decât credea Banca Angliei atunci când a publicat cele mai recente previziuni economice, scrie Financial Times.

Ritmul anual de creştere a câştigurilor medii, inclusiv a bonusurilor, a încetinit la 6,5% în această perioadă, a anunţat marţi Oficiul Naţional de Statistică, în scădere faţă de vârful de vară de 8,5% şi faţă de 7,2% în cele trei luni până în octombrie.

Autorităţile britanice de stabilire a ratelor de dobândă urmăresc îndeaproape creşterea salariilor, deoarece consideră că inflaţia ar putea rămâne ridicată chiar şi în condiţiile în care creşterea preţurilor la energie şi alimente se atenuează.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
incetinire,
marea britanie,
salarii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.