Coronavirus: peste 8.000 de români s-au infectat săptămâna trecută

Autor: Petru Mazilu Postat la 27 martie 2023 56 afişări

În intervalul 20 - 26 martie 2023 au fost înregistrate 8.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 2.465 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Coronavirus: peste 8.000 de români s-au infectat săptămâna trecută

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.367.921 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.58. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 383 persoane au fost reconfirmate pozitiv, anunţă Ministerul Sănătăţii.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 1.594. De asemenea, la ATI, sunt internate 146 persoane. Dintre cei 146 pacienţi internaţi la ATI, 131 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 140 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii.

Până luni, 67.858 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat. În intervalul 20.03.2023 (10:00) – 26.03.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 37 decese (21 bărbaţi şi 16 femei). Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 20-29 de ani 1 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 19 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Dintre pacienţii decedaţi, 34 prezentau comorbidităţi, iar 15 dintre aceştia erau vaccinaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
decese,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.