Ciolacu: valoarea investiţiilor peste suma deficitului public, avem cea mai mare creştere din zonă

Autor: Petru Mazilu Postat la 04 ianuarie 2024 22 afişări

Ciolacu: valoarea investiţiilor peste suma deficitului public, avem cea mai mare creştere din zonă

Premierul Marcel Ciolacu susţine că valoarea investiţiilor din 2023 a depăşit suma deficitului public. Avem cea mai mare creştere economică din zonă, a mai spus prim-ministrul.

Declaraţiile au fost făcute înainte de şedinţa de Guvern de joi.

„Anul trecut am avut cea mai mare creştere economică din regiune în condiţii foarte dificile. Ultima prognoză a CE arată că 10 ţări din UE vor avea scădere economică în 2023, iar 12 state membre şi-au depăşit semnificativ ţintele de deficit. România a avut o creştere sănătoasă pentru că s-a bazat foarte mult pe investiţii şi nu pe consum. Valoarea investiţiilor publice a depăşit anul trecut suma deficitului public. Per total volumul investiţiilor publice a crescut cu 33%, iar acest lucru s-a văzut în apariţia a peste 75.000 de locuri de muncă”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a mai spus că absorbţia banilor europeni a fost motorul creşterii economiei româneşti.

„Pentru prima data am reusit sa atingem un nivel record de absorbţie de peste 93%. În total, anul trecut am încasat peste 13,7 miliarde de euro de la CE cu tot cu sumele din PNRR”, a precizat Ciolacu.

Premierul a adăugat că marile investiţii vor continua şi în 2024.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciolacu,
guvern,
investiţii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.