Ciolacu: Am terminat cu pensiile speciale la parlamentari, urmează cumulul pensiei cu salariul

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 26 iunie 2023 240 afişări

„Am terminat cu pensiile speciale la parlamentari, urmează cumulul pensiei cu salariul”, spune premierul Marcel Ciiolacu, liderul PSD, după votul de luni, din Parlament.

Ciolacu: Am terminat cu pensiile speciale la parlamentari, urmează cumulul  pensiei cu salariul

„Astăzi am început cu pensiile parlamentarilor. E un lucru corect. Nu poţi să ceri altor categorii, dacă tu îţi menţii aceste privilegii. Există europarlamentarii care au acest privilegiu. Aproape în toate parlamentele lumii există această pensie. Important este ca oamenii politici să se adapteze cerinţelor şi a nevoilor din propria ţară. Azi, am văzut cu o largă majoritate, am terminat cu pensiile speciale la parlamentari, urmează cumulul pensiei cu salariul. Există excepţii la aleşii locali, pentru că dreptul de a alege şi a fi ales este în Constituţie şi nimeni nu are dreptul să atace Constituţia României, fiindcă atunci ar fi un haos în ţară”, declară Marcel Ciolacu.

El precizează că vor fi excepţii de la interdicţia cumulului pensie-salariu la actori, profesorii universitari, precum şi la medicii care sunt şi profesori.

„Sunt lucruri normale, dar se termină şi acest capitol. (...) Închiem în această săptămână până la finalul sesiunii şi discuţia cu pensiile speciale şi cu acele eşalonări şi negocieri avute pentru până în 2035. Se termină şi cu angajaţii din parlament. Trebuie să înţelegem că nevoie societăţii româneşti sunt cu totul altele decât nevoile noastre personale. Este evident că am un program, că împreună cu colegii mei avem o foaie de parcurs”, încheie Ciolacu.

Plenul reunit al celor două camere ale Legilativului au eliminat, luni, pensiilor parlamentarilor. În favoare au votat 382 deputaţi şi senatori, iar trei s-au abţinut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciolacu,
pensii,
parlamentari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.