Ciolacu: Acum 18 ani, efortul susţinut al unei guvernări PSD aducea României aderarea la NATO

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 29 martie 2022 26 afişări

„Acum 18 ani, efortul susţinut al unei guvernări PSD aducea României aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, „cea mai importantă garanţie de securitate din istoria modernă a ţării”, transmite, marţi, liderul social-democrat, Marcel Ciolacu.

Ciolacu: Acum 18 ani, efortul susţinut al unei guvernări PSD aducea României aderarea la NATO

„Acum 18 ani, efortul susţinut al unei guvernări PSD aducea României aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, cea mai importantă garanţie de securitate din istoria modernă a ţării. Astăzi, când războiul se află, din păcate, aproape de graniţa noastră de est, înţelegem mai bine importanţa strategică a acelui moment şi realizăm concret cât de mult ne ajută să trăim şi să ne simţim în siguranţă”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El afirmă că NATO este acum garantul securităţii cetăţenilor români – atât al celor din ţară, cât şi al românilor aflaţi în străinătate, majoritatea trăind în Europa.

„De aceea, suntem mândri că PSD a oferit României şansa de a face parte dintr-o Alianţă ce funcţionează pe principiul <toţi pentru unul şi unul pentru toţi>! Salutăm din nou decizia liderilor Alianţei de a înfiinţa în România un Grup de luptă, condus de Franţa, ce va funcţiona în ţara noastră atâta timp cât va fi nevoie. Salutăm şi hotărârea preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a suplimenta trupele americane în Europa de Est, inclusiv în România. Sunt exemple clare că, în aceste momente complicate, nu suntem singuri. Sunt dovezi certe că am devenit parteneri importanţi într-o arhitectură politică şi de securitate de care depinde în mare măsură viitorul paşnic al democraţiei europene”, încheie Ciolacu.

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciolacu,
nato,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.