Cine este tânăra care conduce un business românesc de peste 50 de milioane de euro din Rădăuţi

Autor: Ioana Matei Postat la 27 iunie 2020 19253 afişări

„Pentru a păstra un echilibru între viaţa personală şi cea profesională, trebuie să vrei să faci din asta un obiectiv şi să îţi dezvolţi pârghiile şi instrumentele necesare care să te ajute să prioritizezi corect. Dacă înveţi să delegi corect şi accepţi ajutorul celorlalţi, vei reuşi să-ţi gestionezi timpul într-un mod cât mai eficient şi vei evita să ajungi acasă cu problemele de la job.”

Cine este tânăra care conduce un business românesc de peste 50 de milioane de euro din Rădăuţi

Daniela Bîzgan conduce, din rolul de director general, compania de distribuţie de electrocasnice Marelvi Impex, înfiinţată de familia sa în Rădăuţi. În 2018, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, businessul Marelvi genera venituri de peste 256 de milioane de lei.

„Extinderea companiei pe zona de logistică a fost una dintre priorităţile noastre. Am făcut noi investiţii în extinderea spaţiilor de depozitare din Rădăuţi şi Bucureşti, dar am investit şi în noi utilaje şi echipamente IT. Creşterea cifrei de afaceri la un nou istoric şi încheierea de noi parteneriate cu branduri de renume au fost de asemenea importante realizări atât pentru mine, cât şi pentru întreaga echipă Marelvi”, descrie Daniela Bîzgan cele mai recente reuşite ale businessului Marelvi. Acesta este cel mai mare distribuitor de electronice şi electrocasnice din România, clădit de tatăl Danielei Bîzgan, Dumitru Mihalescul. „Femeile au încercat de-a lungul timpului să-şi îmbunătăţească poziţia în societate şi au reuşit de nenumărate ori să obţină rezultate remarcabile, însă cu multe sacrificii. O femeie are mult mai multe responsabilităţi, iar multe dintre ele sunt conexe activităţii de business. Din dorinţa de a îndeplini cât mai multe sarcini, femeia modernă trebuie să fie multitasking – trebuie să fie manager, mamă şi soţie în acelaşi timp”, spune Daniela Bîzgan. Chiar dacă atunci când au loc discuţii în zona de business nu simte că ar fi tratată diferit, se simte în dezavantaj atunci când au loc diverse activităţi ce ţin de zona de recreere sau de activităţile sportive în care socializarea poate aduce un plus businessului. „De cele mai multe ori abordarea businessului de către femei şi bărbaţi este foarte asemănătoare, însă diferenţierea o face stilul de conducere. Dacă bărbaţii se orientează mai mult pe acţiune, femeile sunt mai receptive şi iau decizii bazate atât pe experienţă, cât şi pe intuiţie, reuşind să empatizeze mai bine”, spune ea.

Crede că „întocmirea unui plan este esenţială – un plan bun face cât o mie de calcule” şi le sfătuieşte pe tinerele care îşi încep cariera să ţină cont de acest lucru: „Dacă planul este bun, o va ajuta să îşi construiască o viziune care să îi fie de folos pe termen lung. Perseverenţa, răbdarea şi prioritizarea acţiunilor sunt la fel de importante – acestea o vor ajuta să îşi construiască o strategie de succes”.

Profilul Danielei Bîzgan a apărut în anuarul dedicat celor mai puternice femei din business realizat de Business MAGAZIN şi publicat anul acesta.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.