Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

Postat la 06 februarie 2016 56039 afişări  

Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani
Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si... deschide galeria
Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor '80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
 
Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
 
A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez "plata o plomo", plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
 
VEZI AICI IMAGINI CU PABLO ESCOBAR
 
Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
 
Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
 
În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
 
Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
 
Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit "La Catedral", dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
 
Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
 
Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

http://www.businessmagazin.ro/actualitate/cheltuia-2-500-de-dolari-pe-luna-doar-pe-elastice-pentru-legat-banii-si-pierdea-2-miliarde-de-dolari-anual-mancati-de-sobolani-14895159
14895159
comments powered by Disqus
ZF.ro
Încă un REFERENDUM! Britanicii vor ieşi din nou la vot?!. Profeţia celei mai mari bănci germane Încă un REFERENDUM! Britanicii vor ieşi din nou la vot?!. Profeţia celei mai mari bănci germane
Plaje superbe şi puţin cunoscute la Marea Neagră.Paradisuri unde puteţi vă puteţi petrece un concediu de vis. Galerie FOTO
ONE.ro
Andreea Berecleanu, senzaţională în costum de baie! Andreea Berecleanu, senzaţională în costum de baie!
Kim Kardashian, într-o rochie cu câteva numere mai mică
Cum arată acum protagoniştii filmului "Laguna albastră"!
Descopera.ro
VIDEO. Fenomen EXTREM apărut în Siberia. Savanţii sunt ALARMAŢI VIDEO. Fenomen EXTREM apărut în Siberia. Savanţii sunt ALARMAŢI
AVERTISMENT mondial! Există doar un an pentru a ne putea SALVA
10 CĂRŢI pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viaţă. Voi câte dintre ele aţi citit?
Go4it.ro
Yahoo! a lansat un nou Messenger pentru Windows şi macOS Yahoo! a lansat un nou Messenger pentru Windows şi macOS
BlackBerry DTEK50: un Alcatel rebranduit cu software de securizare avansat [VIDEO]
A apărut o imagine cu telefoanele şi tabletele pe care divizia Nokia a Microsoft nu a mai apucat să le lanseze
Csid.ro
Migrena – cauzată de stres, emoţii sau factori genetici? Migrena – cauzată de stres, emoţii sau factori genetici?
Afecţiunea gravă la care se expun persoanele care nu beau suficientă apă
Dieta Verde – legumele care îţi accelerează metabolismul

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.