Celestin al V-lea, singurul Papă care s-a retras din proprie voinţă înaintea lui Benedict al XVI-lea

Postat la 01 martie 2013 17 afişări

Demisia Papei Benedict al XVI-lea, joi, este un eveniment aproape inedit în istoria Bisericii, singurul precedent cunoscut fiind cel al Papei Celestin al V-lea, care a renunţat voluntar la tron în urmă cu şapte secole.

Celestin al V-lea, singurul Papă care s-a retras din proprie voinţă înaintea lui Benedict al XVI-lea

 În afară de Celestin al V-lea, au fost şi alţi papi care s-au retras în circumstanţe istorice deosebite, mai mult sau mai puţin cunoscute, dar nu a fost vorba despre o demisie propriu-zisă.

Sfântul Celestin al V-lea a renunţat la funcţie chiar în anul în care a fost ales, 1294. El a fost sihastru până la desemnarea lui ca Papă şi nu s-a simţit pregătit să îşi asume acest rol în Biserică.

Născut în 1215, de origine modestă, Pietro del Morrone trăia ca un călugăr benedictin în Abruzzo, în momentul în care 12 cardinali membri ai Conclavului din Perugia au venit la el pentru a-l anunţa că va fi ales în iulie 1924. Alegerea unui necunoscut a pus capăt războiului între guelfi şi ghibelini pentru succcesiunea lui Nicolae al IV-lea, decedat cu doi ani înainte.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
papa benedict,
retragere,
vointa,
biserica,
demisie
/actualitate/celestin-al-v-lea-singurul-papa-care-s-a-retras-din-proprie-vointa-inaintea-lui-benedict-al-xvi-lea-10620329
10620329
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.