Cel mai căutat şef al mafiei din Italia a fost arestat. Poliţiştii îl căutau de 30 de ani

Autor: Petru Mazilu Postat la 16 ianuarie 2023 255 afişări

Matteo Messina Denaro, cel mai căutat şef al mafiei din Italia, a fost arestat de poliţişti. Aceştia îl căutau de 30 de ani, potrivit Sky News.

Cel mai căutat şef al mafiei din Italia a fost arestat. Poliţiştii îl căutau de 30 de ani

Matteo Messina Denaro este unul dintre şefii mafiei siciliene Cosa Nostra. El este fugar din 1993, după ce a fost condamnat în lipsă la închisoare pe viaţă pentru rolul său în uciderea procurorilor antimafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino.

De asemenea, este acuzat că a participat la realizarea unor atacuri cu bombă în Florenţa, Roma şi Milano în urma cărora au murit 10 persoane.

Denaro a fost capturat în timp ce se afla într-un spital privat din capitala siciliană Palermo.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a mulţumit poliţiştilor pentru arestare şi a considerat operaţiunea o „mare victorie".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mafie,
arestare,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.