Cea mai mare tranzacţie din gaming primeşte undă verde

Autor: Ştefan Stan Postat la 13 octombrie 2023 47 afişări

Cea mai mare tranzacţie din gaming primeşte undă verde

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul concurenţei a aprobat achiziţia Activision Blizzard de către Microsoft, în valoare de 75 de miliarde de dolari, deschizând astfel calea pentru închiderea iminentă a acesteia, după 21 de luni de lupte juridice, scrie FT. 

Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe a dat vineri aprobarea finală pentru o tranzacţie revizuită care implică acordarea de către Microsoft a licenţelor pentru drepturile de streaming în cloud în afara Spaţiului Economic European pentru catalogul trecut şi viitor al Activision, inclusiv titluri precum Call of Duty, către editorul francez de jocuri Ubisoft.

"Am transmis un mesaj clar către Microsoft că afacerea va fi blocată dacă nu vor aborda în mod cuprinzător preocupările noastre şi ne-am menţinut pe poziţii", a declarat Sarah Cardell, directorul executiv al CMA.

"Odată cu vânzarea drepturilor de streaming în cloud ale Activision către Ubisoft, ne-am asigurat că Microsoft nu poate avea un control asupra acestei pieţe importante şi în plină dezvoltare", a adăugat ea. "Suntem singura agenţie de concurenţă la nivel mondial care a obţinut acest rezultat."

Aprobarea de vineri marchează o victorie pentru Brad Smith, directorul executiv al Microsoft care a condus campania juridică a companiei pentru a apăra un acord pe care mulţi investitori şi analişti îl dăduseră deoparte la începutul acestui an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
microsoft,
achizitie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.