Ce spune Nicuşor Dan, despre o eventuală preluare a Lukoil
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a oferit miercuri clarificări referitoare la o posibilă preluare a companiei Lukoil în România. Întrebat dacă a existat o discuţie cu Guvernul pe această temă, Nicuşor Dan a explicat că există un grup de lucru la nivel guvernamental, de care este informat.
Potrivit preşedintelui, activitatea comercială a Lukoil în România include o rafinărie şi aproximativ 100 de benzinării, ponderea acestora din urmă nefiind foarte importantă.
„Importantă este rafinăria. În acest moment ea este închisă pentru mentenanţă, urmând să fie redeschisă în câteva săptămâni. După cum se vede, faptul că ea este închisă nu afectează fluxul, însă pe termen mediu şi lung, dacă ea nu ar mai procesa, nu ar mai rafina, ne-ar obliga să importăm mai mult. Asta este problema”, a declarat Nicuşor Dan, într-o conferinţă.
Preşedintele a precizat că riscul ca rafinăria să fie preluată de o firmă paravan a Rusiei nu există.
„Nu există riscul ca ea să fie preluată de cineva, o firmă paravan a Rusiei, pentru că avem o comisie care evaluează toate vânzările de companii care au un interes strategic. (...) Bineînţeles că există un interes ca ea să fie preluată, însă nimic nu ne obligă să ne grăbim cu acest proces”, a adăugat Nicuşor Dan.
Preşedintele a adăugat că „există şi varianta, care are nevoie de un cadru normativ special, (...) ca pe o perioadă limitată ea să fie preluată de statul român”.
Sancţiunile impuse de Statele Unite ale Americii asupra Lukoil şi filialelor sale urmăresc blocarea veniturilor care alimentează economia de război a Rusiei.
Deşi în România nu se foloseşte ţiţei rusesc, activităţile ar putea fi afectate, întrucât sancţiunile americane se aplică tuturor entităţilor controlate în proporţie de cel puţin 50% de companiile vizate. În aceste condiţii, autorităţile române trebuie să decidă dacă permit vânzarea activelor, intervin direct sau continuă activitatea, asumându-şi riscurile generate de sancţiuni.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













