Ce se întâmplă cu cele 40 mil. euro din fonduri europene accesate de Clariant, după închiderea fabricii din Podari?

Autor: Georgiana Mihalache Postat la 06 decembrie 2023 90 afişări

Ce se întâmplă cu cele 40 mil. euro din fonduri europene accesate de Clariant, după închiderea fabricii din Podari?

Elveţienii de la Clariant au decis închiderea fabricii de la Podari, lângă Craiova, o investiţie de 140 mil. euro, dintre care 40 mil. euro au fost fonduri europene. Fiind închisă la doar un an şi jumătate de când a început activitatea propriu-zisă, compania trebuie să returneze banii europeni primiţi pentru investiţie. Ziarul Financiar a vorbit cu consultanta în accesarea de fonduri europene Mirabela Miron, de la firma Avisso, pentu a afla ce se întâmplă în general în astfel de cazuri cu banii luaţi din fonduri europene.

„Banii europeni trebuie daţi înapoi obligatoriu. Dacă s-a inchis proiectul în 2022, perioada de sustenabilitate începe din ianuarie 2023 şi ar mai fi trebuit să menţină fabrica deschisă încă trei ani plini calendaristici, adică până la finalul lui 2025. Tot ce au luat din fonduri trebuie dat înapoi. Cu toate aceste modificari fiscale, ping pong cu fondurile europene, regulile sunt schimbate în timpul jocului, nu prevăd un viitor prea bun pentru mediul economic”, a spus Mirabela Miron.

Elveţienii de la Clariant, companie de produse chimice, au decis să închidă producţia de bioetanol de la Podari, judeţul Dolj, operaţională din primăvara lui 2022 în urma unei investiţii de 140 mil. euro, din cauza pierderilor care nu justifică pentru Clariant continuarea creşterii.

Agenţia de presă Thomson Reuters notează că elveţienii au anunţat că 120 de locuri de muncă vor dispărea odată cu închiderea fabricii de la Podari, în sudul României, în timp ce alte 50 de locuri de muncă vor fi reduse în cadrul operaţiunilor sale de biocombustibili şi produse derivate de la Straubing, Planegg şi Munchen din Germania.

Fabrica de la Podari a fost proiectată pentru a transforma 250.000 de tone de paie în etanol celulozic, un produs utilizat pentru fabricarea detergenţilor de rufe, a agenţilor de curăţare şi a produselor utilizate în industrie şi în îngrijirea personală şi a locuinţei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.