Ce companie aeriană deţine cel mai rapid avion de transport de pasageri din lume. Vezi în cât timp străbate jumatate de planetă

Autor: Ioana Matei Postat la 19 ianuarie 2018 3425 afişări

Ce companie aeriană deţine cel mai rapid avion de transport de pasageri din lume. Vezi în cât timp străbate jumatate de planetă

Un nou record a fost stabilit în industria aeriană: un zbor de la New York, la Londra, operat de compania low-cost Norwegian, a durat doar cinci ore.

Aeronava Boeing 787-0 a ajuns la o viteză maximă de 776 mile/oră. Distanţa de pe aeroportul JFK spre Londra Gatwick a fost astfel parcurs în doar cinci ore şi 13 minute, cu 53 de minute mai puţin decât durata obişnuită de zbor, potrivit Daily Mail.

Recordul anterior a fost stabilit de o aeronavă a British Airways, în ianuarie 2015, care a zburat de pe aeoroportul JFK pe Londra Heathrow în cinci ore şi 16 minute. Norwegian este a treia cea mai mare companie europeană low-cost de zboruri; care operează două curse zilnice între Londra şi New York.

”Este o plăcere să pilotezi un Boeing 787 Dreamliner şi este minunat să ştim că am stabilit un nou record cu această aeronavă. Am zburat puţin peste 5 ore şi dacă nu ar fi existat turbulenţe la altitudine joasă, am fi putut zbura chiar şi mai repede de atât”.

Cel mai rapid zbor transatlantic al unei aeronave de pasageri a fost stabilit în februarie 1996, când o aeronavă Concorde a British Airways a zburat de la New York la Londra în doar două ore, 52 de minute şi 59 de secunde. Jet-ul supersonic a ajuns atunci la o viteză maximă de 1.350 mile/oră.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.