Ce avere trebuie să ai pentru a fi primit în clubul celor mai bogaţi oameni din lume

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 17 mai 2023 296 afişări

Ce avere trebuie să ai pentru a fi primit în clubul celor mai bogaţi oameni din lume

Potrivit unui studiu realizat de Knight Frank, cei ce vor să se alăture clubului celor mai bogaţi oameni din lume au nevoie de cel puţin 12 milioane de dolari, cel puţin atunci când este vorba despre elita milionarilor şi milardarilor din Monaco, scrie Bloomberg.

Monaco este cunoscut drept unul dintre cele mai celebre paradisuri fiscale, unde impozitul pe venit, pe avere şi pe proprietate nu există.

După Monaco, Elveţia şi Austria sunt pe listă cu cele mai mari puncte de intrare în elita celor 1% cei mai bogaţi oameni, necesitând o avere de minimă care variază între 5 şi 6 milioane de dolari, potrivit Knight Frank Wealth Report 2023.

Când vine vorba de SUA, „taxa de intrare” se ridică la 5 milioane de dolari.

Constatările subliniază modul în care pandemia şi creşterea costurilor de trai măresc decalajul dintre naţiunile bogate şi cele sărace. Pragul de intrare pentru cei mai bogaţi din Monaco este de peste 200 de ori mai mare decât cei 57.000 de dolari necesari pentru a intra în rândul celor 1% în Filipine, care este una dintre cele mai slab clasate dintre cele 25 de locaţii analizate de Knight Frank.

Gospodăriile cu venituri mici din întreaga lume resimt povara inflaţiei, care le-a obligat să cheltuiască o parte mult mai mare din venituri pentru alimente şi locuinţe, potrivit Băncii Mondiale.

Între timp, cei mai bogaţi 500 de oameni din lume au adăugat aproape 600 de miliarde de dolari la averile lor combinate în acest an, potrivit Bloomberg Billionaires Index, iar fondatorul Meta Platforms Inc. Mark Zuckerberg a câştigat cel mai mult.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bogati,
oameni,
avere,
club,
primire,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.