La astfel de masuri, bancherii comerciali au insa replica pregatita. Pe de o parte: "Din cauza majorarii rezervei la lei, bancile vor fi mai putin tentate sa atraga resurse de la populatie, ceea ce va mentine dobanzi putin incurajatoare pentru un reviriment al economisirii". Pe de alta: "Teoretic, dobanzile la credite ar trebui sa creasca usor, insa din cauza concurentei de pe piata probabil ca vor ramane neschimbate. Mai degraba, bancile vor micsora la minimum spread-urile, fortand chiar alte scaderi ale dobanzilor, pentru a-si creste in continuare volumele de creditare". BNR a anticipat insa prima replica si a hotarat sa plateasca bancilor 0,25 puncte procentuale in plus la depozitele atrase pe o luna in cadrul operatiunilor de control al lichiditatii.

Miscarile de pe piata din ultimele doua luni au aratat deja limitele unei masuri precum majorarea rezervelor minime: o singura banca mare a anuntat majorari de dobanzi la creditele noi, in lei si in valuta, alta si mai mare a lansat o promotie cu dobanzi mai reduse, iar o a treia a recurs la solutia creditului in franci elvetieni, la dobanzi minime. Singurul efect palpabil de scumpire a creditului a rezultat din cresterea usoara a ratelor de dobanda interbancare, la care sunt indexate majoritatea dobanzilor la creditele ipotecare acordate in lei. Chiar si asa, cresterile de dobanzi la clienti au fost de cel mult doua puncte procentuale.

Cat priveste dobanzile la depozitele in lei, socul absorbtiei de lichiditati produs de majorarea rezervei minime cu patru puncte procentuale a facut ca unele banci sa ramana fara bani in prima instanta, astfel ca au aparut usoare majorari de dobanda, mai ales la depozitele cu scadente mai lungi.

Intre timp, datele disponibile pentru sfarsitul lunii iulie arata creditul "duduind", cu mult peste estimarile BNR de la inceputul anului: crestere de aproape 100% in termeni reali pe componenta in lei, respectiv de 23% pe cea in euro. Paradoxal, majorarea rapida a creditului si implicit a consumului au mers in paralel cu mentinerea tendintei de scadere a inflatiei pana la niveluri pe care, din nou, nici BNR nu le anticipase. Ramane de vazut care ar putea fi explicatiile, insa astfel de necunoscute implica o anumita doza de incertitudine in privinta a ceea ce ar putea urma.

In secundar, Ministerul Finantelor continua sa stea la marginea pietei monetare, desi promisese ca in toamna revine cu emisiuni de titluri de stat. Surprins de depasirea planului la venituri, anuleaza mai departe licitatiile programate, lasand BNR sa se lupte singura cu statutul de debitor net fata de sistemul bancar si cu limitarile pe care acesta le impune incercarilor de gestionare mai fina a politicii monetare.

Asa ca drumul BNR spre o pozitie de creditor net fata de bancile comerciale, care sa dea forta dobanzii sale prin faptul ca ar incepe sa foloseasca si injectii de lichiditate, nu ar putea trece decat printr-o noua inasprire a regimului rezervelor minime. Asta ar insemna ca intr-o prima faza BNR sa le ia bancilor atat de multi bani incat sa le aduca in situatia de a se imprumuta la banca centrala pentru a-si acoperi nevoi urgente de lichiditate. In perioada iulie 2005-iulie 2006, bancile au folosit numai de doua ori facilitatea de credit oferita de BNR la o dobanda de 14%, suma depasind doar cu putin un miliard de lei, in timp ce facilitatea de depozit a fost accesata din plin, chiar daca dobanda este simbolica, de 1%, cu sume de pana la 12 mld. lei intr-o luna (3,4 mld. euro). 

Saptamana viitoare vine o noua sedinta de politica monetara, in care BNR ar putea hotari din nou "sa le ia sange" bancilor comerciale, dupa cum ii place sa spuna guvernatorului Mugur Isarescu.

Decizia din iulie a provocat o scadere drastica a lichiditatii de pe piata, care s-a injumatatit fata de inceputul anului, insa instrumentul rezervelor minime nu permite si reglaje mai fine, astfel ca dupa primul soc au reaparut surplusuri de lichiditate care au trantit dobanzile interbancare pana aproape de zero. Totusi, o a doua majorare a rezervelor minime la lei ar putea lasa fara lichiditati mai multe banci, pregatind astfel perspectiva in care BNR ar ajunge si in pozitia de creditor in relatia cu bancile comerciale. In plus, remunerarea minima acordata de BNR in schimbul rezervelor face ca folosirea acestui instrument sa fie mult mai ieftina decat operatiunile de sterilizare prin atragerea de depozite pe o luna si vanzarea de certificate de depozit pe trei luni. Numai ca o asemenea politica vine tarziu, in contextul in care majoritatea bancilor centrale si-au armonizat regimul rezervelor minime cu cel practicat de Banca Centrala Europeana, care aplica un nivel de numai 2%. E drept ca Romania este intarziata si in reducerea inflatiei; iar atat timp cat Ministerul Finantelor nu se implica nici in reducerea excesului de lichiditati si aloca bani de investitii pe seama unui deficit bugetar in crestere, controlul cererii agregate astfel incat sa continue scaderea inflatiei pica doar in sarcina BNR.

Pe de alta parte, folosirea la asemenea scara a rezervelor minime inseamna impovararea bancilor cu costuri care le ameninta profitabilitatea atat timp cat se afla in plin proces de expansiune, cheltuielile cu forta de munca sunt in crestere, iar introducerea normelor Basel II va aduce presiuni si mai mari. Practic, bancile atrag depozite in lei la dobanzi de circa 7% pe an, iar 20% din sumele respective sunt acum blocate la BNR in schimbul unei dobanzi minime, de 1,9% pe an. Diferenta nu are nevoie de comentarii, iar efectul asupra competitivitatii bancilor locale fata de cele straine este evident.