Casa de avocatură ONV LAW îşi extinde echipa de avocaţi pe fondul creşterii volumului de business cu 20% în primele trei luni din 2024

Autor: Cristina Bellu Postat la 25 aprilie 2024 24 afişări

Casa de avocatură ONV LAW îşi extinde echipa de avocaţi pe fondul creşterii volumului de business cu 20% în primele trei luni din 2024

Firma de avocatură ONV LAW anunţă că şi-a extins echipa cu şase noi avocaţi, ca urmare a creşterii portofoliului de proiecte cu 20%, în primele trei luni ale din 2024.

Astfel, Andrea Stercu, Anca Richiţeanu şi Ingrid Miclăuş s-au alăturat companiei în calitate de avocaţi asociaţi, Alina Alexe în rolul de avocat consultant şi Corina Monea în calitate de consultant. Tot în calitate de avocat consultant, alături de echipa ONV LAW este şi Vlad Dumitru.

Extinderea echipei casei de avocatură este susţinută de creşteri importante ale principalelor arii de expertiză, atât pe segmentul Public Law (consultanţă şi litigii în domeniul achiziţiilor publice), cât şi pe segmentul Business Law (dreptul muncii, corporate M&A, white collar crime), spun oficialii ONV LAW.

Potrivit acestora, creşterea volumului de business provine din domenii precum cel financiar-bancar, asigurări, comerţ online, telecom, industria chimică, energie şi din domeniul inteligenţei artificiale.

„Perioada recentă, deşi caracterizată de perturbări economice provocate de conflictele armate externe, a adus o serie de oportunităţi în dinamica mediului de business, care se concretizează în extinderea portofoliului şi în atragerea unor foarte buni specialişti în cadrul echipei noastre”, spune Radu Nemeş, Managing Partner ONV LAW. 

Cu o experienţă de peste 7 ani în avocatura de business, Andrea Stercu, Associate, este specializată în achiziţii publice, infrastructură şi în litigii în domeniul construcţiilor. Doar în ultimul an, Andrea a acordat asistenţă juridică în proiecte de infrastructură, litigii complexe de urbanism, contencios administrativ şi în litigii civile şi comerciale.

Anca Richiţeanu, Associate, avocat cu peste 13 ani experienţă, face parte din echipa departamentului Business Law al ONV LAW şi este implicată în proiecte din domeniul dreptului muncii, restructurării şi insolvenţei, dreptului comercial, oferind consultanţă juridică unor companii din diverse sectoare precum cel de real estate, telecom, transporturi, turism şi financiar-bancar. Totodată, Anca este specializată şi în dreptul concurenţei, având o experienţă de 6 ani ca inspector în cadrul Consiliului Concurenţei.

Ingrid Miclăuş, Associate, este avocat specializat în dreptul penal, cu o experienţă de 6 ani în domeniu şi acordă asistenţă juridică şi reprezintă atât companii, cât şi persoane fizice în toate etapele procedurilor penale, indiferent de calitatea acestora procesuală (persoana vătămată, suspect, parte civilă sau martor). Totodată, Ingrid acordă asistenţă juridică în dosare complexe, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, spălare a banilor, evaziune fiscală, precum şi alte infracţiuni de drept comun.

Corina Monea, Counsel, a intrat în magistratură acum 28 de ani. Şi-a încheiat cariera de magistrat în anul 2022. A soluţionat de-a lungul timpului dosare atât în materie civilă, cât şi în materie penală. Din 2008 s-a specializat pe domeniul civil, iar în cadrul ONV LAW, Corina face parte din echipa Business Law. 

Alina Alexe, Counsel, se alătură echipei Business Law a ONV LAW, având o experienţă de peste 23 de ani în asistenţă şi reprezentare juridică, atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice. Este specializată în dreptul comercial, dreptul civil şi dreptul muncii şi oferă consultanţă juridică consiliilor de administraţie pe probleme de guvernanţă corporativă, inclusiv responsabilitate corporativă.

Vlad Dumitru, Counsel, are experienţă în domeniul achiziţiilor publice, construcţii, energie şi resurse naturale, precum şi în coordonarea proiectelor de infrastructură utilitară şi urbană. Vlad acordă asistenţă juridică atât companiilor private, cât şi autorităţilor publice, fiind specializat în dreptul comercial şi administrativ. Vlad acordă asistenţă juridică pentru companii în domenii precum metale preţioase, HoReCa, retail, energie, construcţii şi infrastructură.

La finalul anului trecut, ONV LAW a a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1,5 milioane euro şi o creştere a portofoliului de clienţi de 15%, faţă de anul precedent.

ONV LAW acordă consultanţă juridică companiilor private şi instituţiilor publice, în mai multe domenii precum achiziţii publice, concesiuni, infrastructură, fuziuni şi achiziţii, drept societar, imobiliar, concurenţă, telecom, dreptul muncii, GDPR, IP şi protecţia  mediului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ONV LAW,
business,
crestere,
extindere,
avocati,
avocatura

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.