Cargus, unul dintre cei mai mari curieri de pe plan local, estimează o creştere de 18% în acest an. „Piaţa de curierat este într-o perioadă de maturizare. Nu mai este suficient să livrezi repede, contează tot mai mult cum arată întreaga experienţă pentru client“
Cargus, una dintre cele mai mari companii de pe piaţa locală de curierat, a ajuns la venituri de de 618 milioane lei în 2025, după o creştere de circa 9% faţă de anul anterior, potrivit datelor furnizate de companie.
♦ În cursul anului trecut, Mid Europa a semnat un acord de vânzare a Cargus cu Sameday, unul dintre principalii jucători din piaţa locală de curierat.
Cargus, una dintre cele mai mari companii de pe piaţa locală de curierat, a ajuns la venituri de de 618 milioane lei în 2025, după o creştere de circa 9% faţă de anul anterior, potrivit datelor furnizate de companie.
În pofida unui an dificil precum a fost 2025, compania a reuşit să crească şi estimează un avans şi în acest an, chiar de două cifre. Pentru 2026, Cargus se aşteaptă la o creştere de 18% faţă de anul anterior.
„Curieratul este foarte conectat la evoluţia consumului şi a comerţului online, iar asta înseamnă că trebuie să fim pregătiţi să răspundem rapid, fără să pierdem din predictibilitate şi din calitatea experienţei de livrare. Clienţii vor mai multă flexibilitate, mai mult control şi mai multă transparenţă. Livrarea nu mai este doar ultimul pas dintr-o comandă online, ci o parte importantă din experienţa de cumpărare. De aceea, continuăm să investim în reţeaua out-of-home, în servicii digitale şi în soluţii care fac livrarea mai simplă şi mai uşor de gestionat“, a răspuns Belgin Bactali, CEO al Cargus, la întrebările din chestionarul pentru anuarul Cei mai mari jucători din economie pe care Ziarul Financiar îl va publica în luna iunie.
Ea recunoaşte însă că presiunea asupra costurilor rămâne una dintre cele mai mari provocări ale industriei în acest an.
Creşterea costurilor cu forţa de muncă, fluctuaţiile preţului combustibilului şi inflaţia pun presiune pe bugetele companiilor de curierat.
Compania a avut o pierdere de 80 milioane lei, în creştere uşoară faţă de anul anterior, potrivit informaţiilor furnizate de companie.
Belgin Bactali consideră că economia României va continua să crească într-un ritm moderat în 2026, însă deja se simte prudenţa în piaţă.
„Vedem deja o atenţie mai mare la cheltuieli şi o orientare mai puternică spre valoare adăugată, eficienţă şi predictibilitate, iar acest lucru influenţează atât deciziile de cumpărare ale oamenilor, cât şi strategiile companiilor. Pentru industria de curierat, evoluţia consumului este foarte importantă, pentru că se reflectă direct în dinamica volumelor. Chiar dacă există o anumită prudenţă în piaţă, comerţul online continuă să se dezvolte, iar clienţii caută soluţii mai flexibile, mai rapide şi mai uşor de gestionat“, a mai spus ea.
Totuşi, Belgin Bactali consideră că investiţiile în digitalizare, infrastructură şi eficienţă operaţională vor fi esenţiale pentru creşterea businessurilor. Investiţiile constante în aceste segmente sunt cu atât mai importante în contextul în care comportamentul de consum al clienţilor s-a schimbat.
„Piaţa de curierat este într-o perioadă de maturizare. Nu mai este suficient să livrezi repede; contează tot mai mult cum arată întreaga experienţă pentru client - cât de uşor poate urmări coletul, cât control are asupra livrării, cât de simplu poate schimba opţiunile şi cât de aproape are un punct de ridicare sau trimitere. Vedem tot mai clar această nevoie de flexibilitate. Consumatorii vor să aleagă când, unde şi cum primesc coletele, iar soluţiile out-of-home răspund foarte bine acestei schimbări“, a mai spus ea.
Cargus nu s-a concentrat, în ultimii ani, pe dezvoltarea reţelei de lockere, cât de puncte Ship&Go. Compania a ajuns să numere 2.000 astfel de unităţi în România, atât locaţii proprii, cât şi partenere.
Cargus este prima companie de curierat înfiinţată pe piaţa românească şi a fost achiziţionată în 2019 de fondul de investiţii Mid Europa Partners. În cursul anului trecut, Mid Europa a semnat un acord de vânzare cu Sameday, unul dintre principalii jucători din piaţa locală de curierat. Tranzacţia dintre cei doi jucători este una dintre cele mai mari din această piaţă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












