BNR a fost atacată: Banca Naţională atrage atenţia asupra unui atac de tip spoofing. Ce înseamnă asta şi cum vă puteţi feri

Autor: Roxana Rosu Postat la 20 septembrie 2023 58 afişări

BNR a fost atacată: Banca Naţională atrage atenţia asupra unui atac de tip spoofing. Ce înseamnă asta şi cum vă puteţi feri

Banca Naţională a României atrage atenţia asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele BNR de către persoane care pretindeau că vorbesc din partea băncii,  în legătură cu presupuse împrumuturi online făcute pe numele celor apelaţi.

Apelantii foloseau numerelor de contact telefonice de pe pagina website a BNR (021 313 04 10 sau 021 315 27 50) şi solicitau date personale, sub diverse pretexte (confirmarea unor cereri de împrumut, ştergerea împrumutului din sistem, date de card etc., în funcţie de răspunsurile date de cel contactat).

”Atragem atenţia că aceste apeluri nu au fost iniţiate din reţeaua telefonică a BNR şi reiterăm faptul că Banca Naţională a României, în calitatea sa de bancă centrală a ţării, îndeplineşte atribuţii reglementate expres de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, şi nu este abilitată să ofere populaţiei produse sau servicii de creditare”, se arată în comunicatul remis de bancă.

BNR subliniază că este important să nu se dea curs solicitărilor de acest tip, venite din partea unor persoane care pretind că sunt salariaţi sau reprezentanţi ai BNR şi care invocă pretinse împrumuturi solicitate/aprobate/acordate de BNR şi solicită date sau documente cu caracter personal sau  transferuri de bani în diferite scopuri.

Totodată, Banca Natională a sesizat poliţia în legătură cu utilizarea frauduloasă a numerelor de telefon şi a numelui BNR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bnr,
banca,
imprumut,
nume

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.