Autorităţile americane reţin la sol peste 170 de avioane Boeing 737 MAX 9

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 07 ianuarie 2024 51 afişări

Autorităţile americane reţin la sol peste 170 de avioane Boeing 737 MAX 9

Administraţia Federală a Aviaţiei a ordonat sâmbătă companiilor aeriene să reţină la sol peste 170 de aeronave Boeing 737 MAX 9 pentru inspecţii. Un avion al companiei Alaska Airlines a pierdut o parte din fuzelaj în timpul zborului.

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a ordonat sâmbătă companiilor aeriene să reţină la sol peste 170 de avioane Boeing 737 MAX 9 pentru inspecţii, la o zi după ce un panou al unuia dintre ele s-a desprins în timpul unui zbor al companiei Alaska Airlines, informează Reuters.

Directiva de urgenţă privind navigabilitatea va afecta aproximativ 171 de avioane din întreaga lume şi se aplică companiilor aeriene americane şi transportatorilor care operează pe teritoriul SUA.

Zborul 1282 al companiei Alaska Airlines se îndrepta spre Ontario, California, când s-a întors vineri la Portland, Oregon, la scurt timp după decolare, după ce a fost detectată o problemă de presurizare. Nu au fost raportate persoane rănite în timpul zborului, potrivit oficialilor federali din domeniul siguranţei.

Imagini şi înregistrări video cu Boeingul 737 Max 9 al companiei Alaska, distribuite pe reţelele de socializare, au arătat o gaură mare pe o parte a avionului şi pasageri care foloseau măşti de oxigen înainte de a se întoarce la Portland.

Alaska Airlines a declarat sâmbătă dimineaţă că a finalizat inspecţiile la mai mult de un sfert din flota sa de 737 MAX 9 "fără constatări îngrijorătoare".

"FAA cere inspecţii imediate ale anumitor avioane Boeing 737 MAX 9 înainte ca acestea să poată reveni la zbor", a declarat sâmbătă Mike Whitaker, administratorul FAA. "Siguranţa va continua să ne ghideze luarea deciziilor în timp ce asistăm la ancheta NTSB privind zborul 1282 al Alaska Airlines".

Există 215 avioane Boeing 737 MAX 9 în serviciu la nivel mondial, potrivit firmei de date aeronautice Cirium.

La sfârşitul anului trecut, Boeing a îndemnat companiile aeriene să inspecteze aeronavele pentru un "posibil" şurub slăbit în sistemul de control al direcţiei, cel mai recent dintr-o serie de defecte de fabricaţie la avioanele Boeing care au determinat inspecţii suplimentare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
boeing,
alaska,
fuzelaj

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.