Anul trecut toată lumea era cu ochii pe dobânzile la lei, care au crescut de trei ori în mai puţin de un an, din cauza exploziei inflaţiei.

În octombrie 2022, ROBOR la trei luni, indicatorul de referinţă cel mai urmărit şi cel mai folosit de către companii şi persoanele fizice la stabilirea dobânzilor la credite, a atins un maxim de 8,2%. De la acel nivel ROBOR a început să scadă, mai ales după ce Banca Naţională a slăbit politica monetară şi a lăsat mai mulţi lei în piaţă spre finalul anului, pentru ca băncile, economia şi Ministerul Finanţelor, care are nevoie continuă de bani, să nu aibă probleme. Scăderea a intervenit şi ca urmare a prognozelor legate de reducerea inflaţiei, care urmează să se vadă mai evident începând cu luna aprilie. BNR crede că de la 16%, inflaţia va ajunge în decembrie la 7%, iar acest lucru a determinat Banca Naţională să nu mai majoreze dobânda de referinţă, care a ajuns la 7% la începutul anului.

Vineri, pe 21 aprilie, ROBOR a fost cotat la 6,78%, care este un nivel al dobânzii destul de rezonabil, având în vedere condiţiile din piaţă.

Pentru că anul trecut dobânzile la euro erau mult mai mici decât cele la lei, companiile au început să-şi treacă creditele din lei pe euro, iar stabilitatea cursului valutar leu/euro a ajutat mult acest lucru. Plus că băncile locale aveau destul de multă lichiditate în euro, în timp ce pe lichiditatea în lei aveau deficite şi trebuiau să majoreze dobânzile.

Dar de la finalul anului trecut şi împrumuturile în euro au început “să ardă”, odată ce dobânzile la euro au început să crească susţinut. De la un minus de 0,176% în iunie (acum mai puţin de un an dobânzile la euro erau în continuare negative), vineri, 21 aprilie, EURIBOR la trei luni a ajuns să fie cotat la 3,26%, deci costul finanţării în euro a crescut şi el de peste trei ori.

În România 70% din finanţarea bancară este în lei, iar 30% este în valută, dintre care cea mai mare parte este în euro.

Problema este că această creştere nu se va opri aici: Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat pieţele să se aştepte la o nouă creştere a dobânzii de referinţă, de la 3% cât este acum spre 3,25%, dacă nu chiar 3,5%, ceea ce va însemna că EURIBOR va ajunge la 3,7%-3,8%.

Dacă inflaţia în Europa nu va da semne evidente de scădere iar economia europeană nu va fi în recesiune (analiştii cred că fără recesiune inflaţia nu are cum să scadă), ne putem trezi şi cu o dobândă de referinţă a BCE de chiar 4% la euro.

Acelaşi lucru se întâmplă şi pe piaţa americană, dar acolo dobânzile sunt deja şi mai mari: dobânda de referinţă la Fed – Banca Centrală Americană, este acum de 4,75-5%, iar ultimele date indică faptul că Fed va majora din nou dobânda de referinţă la 5-5,25%, având chiar o perspectivă de 5,25-5,5%.

Aşa că finanţarea este, dar va şi deveni din ce în ce mai scumpă. La dobânzile de referinţă ale băncilor centrale, la dobânzile de pe piaţă – EURIBOR sau LIBOR, încep să se adauge din ce în ce mai mult tensiunile şi mai ales riscurile de pe pieţele financiare. Nicăieri nu este linişte. Nici în birourile bancherilor.

Criza bancară din America, criza bancară din Europa, care a dus la salvarea in extremis a Credit Suisse, a doua mare bancă a Elveţiei, se vede din ce în ce mai mult în risc şi în dobânzile pe care le cer investitorii de la cei care vor să ia bani.

Banca Transilvania, prima bancă de pe piaţă, a ieşit vineri după-amiază pe pieţele externe, unde a vândut obligaţiuni de 500 de milioane de euro, dar pentru care trebuie să plătească un randament/dobândă efectivă de 9% pe an.

Este adevărat că aceste obligaţiuni au un regim special – MREL, adică pot fi convertite în capital, dacă este nevoie.

9% nu este chiar deloc o dobândă mică, dar acesta este preţul actual, care include tensiunile de pe pieţe, creşterea riscului şi continuarea trendului de creştere a dobânzilor la euro.

În februarie, CEC Bank a plătit o dobândă de 7,5% pe an pentru a lua 119 milioane de euro de pe piaţa externă, tot în obligaţiuni de tip MREL.

Ministerul Finanţelor plăteşte dobânzi între 7-7,5-8% la euro dacă vrea să se împrumute de pe piaţa externă.

Pe piaţa internă Ministerul Finanţelor a plătit la emisiunea de obligaţiuni Fidelis pe un an adresată populaţiei o dobândă de 3,7% pe an şi 5,8% pe an, dar la titluri Fidelis pe trei ani.

Creşterea dobânzilor plătite la depozite, la titlurile Fidelis sau dobânzile pe care trebuie să le plătească Banca Transilvania bineînţeles că bucură deponenţii şi investitorii.

Pe de altă parte, cei care au credite sau care trebuie să ia credite simt că le arde buzunarul. Finanţarea este din ce în ce mai scumpă şi s-ar putea ca şi accesul la finanţare să fie puţin mai complicat, mai ales pentru cei care nu stau prea bine la evaluarea riscului.

Foarte multă lume crede că aceste dobânzi vor fi pasagere, iar odată ce inflaţia va scădea, războiul din Ucraina se va temina iar tensiunile geopolitice se vor diminua, lumea şi pieţele vor reveni acolo unde erau înainte.

Dar nu va fi aşa, iar dobânzile vor rămâne mari (comparativ cu ceea ce a fost în ultimul deceniu) mult mai mult timp decât se aşteaptă lumea.

Pe piaţa românească companiile, în speciale cele româneşti, antreprenorii români, resimt această creştere a dobânzilor şi încep din ce în ce mai mult să ceară intervenţia statului, intervenţia guvernului ca să “plătim dobânzi mai mici”. Pentru asta trebuie să ne luăm băncile înapoi – este retorica care se aude din ce în ce mai mult.

De unde să ofere statul/guvernul credite cu dobânzi mai mici (cele de acum fiind considerate înrobitoare) dacă statul, dacă băncile - iar Banca Transilvania şi CEC sunt bănci româneşti – plătesc dobânzi mari pentru a face rost de finanţare pentru buget şi pentru capitalul propriu, cum este cazul băncilor?