Allianz-Ţiriac: Generaţia Z simte anxietate şi nesiguranţă când se gândeşte la viitor. 8 din 10 tineri cred că ar avea nevoie de rezerve de 40.000 de lei pentru evenimente neprevăzute

Autor: Roxana Rosu Postat la 21 noiembrie 2025 33 afişări

Allianz-Ţiriac: Generaţia Z simte anxietate şi nesiguranţă când se gândeşte la viitor.  8 din 10 tineri cred că ar avea nevoie de rezerve de 40.000 de lei pentru evenimente neprevăzute

Tinerii din generaţia Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres şi anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor şi de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile, peste 75% dintre tineri declarând că se confruntă cel puţin de câteva ori pe săptămână cu stres şi stări de anxietate, iar pentru aproape 3 din 10 stările sunt însoţite şi de manifestări fizice precum dureri de cap, palpitaţii sau probleme de somn, arată cel mai recent sondaj realizat online de Allianz-Ţiriac Asigurări, în rândul a 1.102 respondenţi.

Cele mai mari îngrijorări sunt generate de costul ridicat al vieţii (79%) şi de imposibilitatea de a pune bani deoparte pentru cheltuieli neaşteptate şi o situaţie financiară mai bună pe termen lung (48%).

Când se gândesc la viitorul lor, 6 din 10 respondenţi spun că simt nesiguranţă şi anxietate, grijile fiind generate de situaţia financiară personală (48%), de perspectivele financiare în viitor (37%), de presiunea socială (36%), dar şi de starea de sănătate personală sau a familiei (31%).

La polul opus, viitorul e privit cu optimism de 17% dintre tinerii din generaţia Z şi numai unul din zece are siguranţă şi linişte când vine vorba de perspectivele personale.

„Generaţia Z nu este o generaţie fragilă, ci una lucidă. Ei simt mai mult, văd mai mult şi trăiesc mai intens toate schimbările din jur. Este o generaţie care a învăţat să trăiască într-o economie volatilă, dar care încă nu a învăţat să se protejeze. De aceea anxietatea lor nu este o slăbiciune, ci un semnal de alarmă că nevoia de siguranţă nu mai poate fi amânată pentru „mai târziu”. Într-o lume în care totul se schimbă de la o lună la alta, protecţia înaintea economisirii devine un gest de maturitate timpurie. A-ţi face o asigurare de viaţă când eşti tânăr nu înseamnă că te pregăteşti pentru ce e mai rău, ci că iei în serios libertatea de a trăi fără frică”, spune Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac Asigurări.

Mulţi dintre tinerii generaţiei Z îşi conştientizează nevoile de protecţie şi au văzut, inclusiv din experienţe personale, ce impact financiar poate avea o problemă de sănătate personală sau în familie (43%), o cheltuială semnificativă neplanificată (34,5%), pierderea temporară a veniturilor (15,5%) sau un accident ori o intervenţie chirurgicală de urgenţă (12%).

Peste 8 din 10 consideră că ar avea nevoie de cel mult 40.000 de lei într-o astfel de situaţie, alţi 12% cred că suma ar fi de până la 200.000 de lei şi doar 5% estimează nevoia peste acest prag, potrivit sondajului Allianz-Ţiriac.

Sondajul Allianz-Ţiriac a fost desfăşurat în octombrie 2025, la nivel naţional, pe un eşantion total de 1.102 utilizatori de internet din România. Aproximativ 51% dintre respondenţi sunt bărbaţi, 85% locuiesc în mediul urban, iar peste 58% au venituri lunare mai mari de 4.000 de lei.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
generatie,
tineri,
allianz,
allianz-tiriac

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.