Alertă la nivel internaţional! Un obiect neidentificat a intrat în spaţiul aerian al unui stat NATO. Armata, mobilizată de urgenţă

Autor: Petru Mazilu Postat la 29 decembrie 2023 47 afişări

Alertă la nivel internaţional! Un obiect neidentificat a intrat în spaţiul aerian al unui stat NATO. Armata, mobilizată de urgenţă

Un obiect aerian neidentificat a intrat vineri dimineaţă în spaţiul aerian al Poloniei din direcţia graniţei cu Ucraina, a anunţat Comandamentul Operaţional al armatei poloneze.

„Dimineaţa, un obiect aerian neidentificat a pătruns în spaţiul aerian al Republicii Polone de pe marginea graniţei cu Ucraina, iar din momentul în care a trecut graniţa şi până a dispărut semnalul, a fost observat de radarele apărării aeriene”, au transmis militarii pe reţelele de socializare.

Mai multe forţe au fost mobilizate.

„În conformitate cu procedurile aplicabile, comandantul operaţional al forţelor armate a mobilizat forţele şi resursele disponibile de care dispune”, au precizat polonezii.

Ancheta va stabili de unde provine obiectul care a traversat graniţa dintre Polonia şi Ucraina. Vineri, Ucraina s-a confruntat cu cel mai mare atac aerian lansat de ruşi în ultimele luni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
polonia,
ucraina,
obiect

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.