Şi-a început afacerea pe blog, iar azi se gândeşte la deschiderea unei fabrici în Constanţa

Autor: Georgiana Călin, Roxana Cârcior Postat la 08 noiembrie 2017 3275 afişări

Pe vremea când era studentă la ecologie, Ioana Matei era pasionată de tot ceea ce înseamna produse naturiste, un trend nou în ţara noastră în urmă cu zece ani. Însă cererea de mostre din partea cititorilor blogului său i-a sădit în minte ideea afacerii Jovis Homemade Beauty, prin care comercializează şi astăzi cosmetice din ingrediente naturale. Pe viitor are în plan şi deschiderea unei mici fabrici în comuna natală din judeţul Constanţa, unde se află şi acum atelierul de producţie.

"Alegerea domeniului a fost dictată de pasiune. Mă interesa foarte tare cosmetica naturistă şi mi-am deschis un blog pe tema asta, unde am început să scriu despre produsele pe care mi le făceam singură acasă din ingrediente naturale“, povesteşte tânăra de 26 de ani. S-a format o comunitate de cititori în jurul blogului, iar la un moment dat cineva a întrebat-o dacă poate să îi trimită prin poştă unul dintre produsele făcute de ea.

Abia atunci şi-a dat seama că ar putea da startul unei afaceri şi a început să vândă prin intermediul blogului, care ulterior s-a transformat în magazin online. ”Am participat la un prim târg handmade în Constanţa, pentru a putea interacţiona direct cu clienţii, şi, după această perioadă de testare, în 2010, am început afacerea propriu- zisă“, povesteşte tânăra antreprenoare.

A plecat la drum cu 5.000 de euro, bani investiţi în crearea unui mic atelier de producţie de săpunuri şi cosmetice naturale în propria locuinţă, în comuna Ghidăreşti din Constanţa. ”Când am început eram într-un total pionierat în acest domeniu în România, nu prea erau producători de săpunuri şi cosmetice naturale realizate manual, practic, în regim artizanal. Între timp, în decursul anilor au apărut o mulţime de alţi mici producători cu acelaşi profil, însă noi suntem parte din generaţia iniţială care a adus acest trend al cosmeticelor naturale handmade în România“, spune Ioana Matei.

Principalele categorii de produse comercializate în prezent de Jovis Handmade Beauty sunt săpunurile naturale, şampoanele solide, serurile faciale şi produsele pentru hidratarea corpului. Printre cel mai bine vândute sunt săpunurile şi şampoanele solide, ambele cu preţ mediu de 13,5 lei, spune tânăra. În linii mari, valoarea bonului mediu este de 100 de lei. Potrivit ei, cei mai mulţi clienţi sunt femeile cu venituri şi educaţie peste medie, persoane preocupate de un stil de viaţă sănătos, pentru ele şi familia lor. ”De când am început afacerea ne-am propus să menţinem preţurile la un nivel cât mai accesibil, iar asta şi din raţiuni personale, nu numai de business“, spune antreprenoarea.

Unul dintre motivele pentru care a devenit pasionată de prepararea propriilor cosmetice naturale acasă a fost şi faptul că produsele de acest tip aflate atunci pe piaţă erau prea scumpe pentru bugetul său de studentă. ”Pe atunci domeniul era abia la început la noi în ţară şi apăruseră timid câteva magazine online care comercializau produse naturiste. Aşa că eu mi-am propus să menţin preţurile la o valoare medie spre mică pentru nişa aceasta, astfel încât să fie accesibile cât mai multor oameni“, explică Ioana Matei.

Printre cele mai recente investiţii în afacere s-a numărat şi schimbarea site-ului şi imaginii produselor, buget plasat la circa 1.500 de euro. Anul trecut, afacerea de familie, în care tânăra este responsabilă de dezvoltarea conceptului şi marketing, iar mama sa de producţie, a avut vânzări de circa 32.000 de euro. ”Noi suntem pilonii principali, iar în perioadele încărcate mai aducem ajutoare, dacă este nevoie“, adaugă ea.

Printre planurile sale pe următoarea perioadă se numără şi prezenţa în cât mai multe oraşe şi magazine, în contextul în care majoritatea vânzărilor vin din online. ”Foarte multă lume ne întreabă unde poate găsi produse Jovis în magazine fizice, deci extinderea reţelei de distribuţie este o prioritate“, precizează antreprenoarea. Pe de altă parte, pe termen lung, Ioana Matei şi-ar dori ca afacerea să rămână în continuare în familie şi să îşi construiască o fabrică în comuna Ghindăreşti, pentru a avea mai mult spaţiu; în cele din urmă, ar urma şi pasul spre piaţa internaţională. ”Am primit mai multe cereri în acest sens, dar până acum nu am fost pregătiţi pentru export“, declară ea.

Spune că cel mai dificil moment în parcursul antreprenorial a fost începutul, când nu avea cunoştinţe despre ce presupune înfiinţarea unei afaceri şi i-a fost greu cu ”descurcarea iţelor legislative şi realizarea analizelor fizico-chimice, microbiologice şi dermatologice necesare pentru punerea pe piaţă a produselor. Răbdarea şi perseverenţa au fost soluţiile“. Din scurta sa experienţă antreprenorială, Ioana Matei consideră că un om de afaceri trebuie să aibă viziune, pasiune şi foarte multă perseverenţă. ”Să îi placă foarte mult domeniul în care activează, să nu se lase descurajat de multele dificultăţi care inevitabil vor apărea, să se înconjoare de oameni de la care are ce învăţa, să aibă încredere în sine şi să fie pregătit să muncească mult“, sunt sfaturile sale pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Iar cunoştinţele în domeniu par să-i fi fost utile şi pe alte planuri profesionale.

Având studii de ecologie şi experienţă în fabricarea săpunului, Ioanei Matei i-a venit ideea să folosească în producţie reciclarea uleiului alimentar uzat (foarte nociv pentru mediu) în produse de curăţenie pentru casă – de pildă săpun şi detergent. Conform ei, proiectul i-a adus nominalizarea printre cei cinci finalişti pe Europa ai competiţiei Young Champions of the Earth organizată de ONU. ”Din păcate, proiectul nu a mers mai departe în următoarea etapă, însă este o disctincţie importantă, de care sunt mândră“, declară tânăra antreprenoare.

În ultimii ani, românii au devenit mai interesaţi de produsele naturiste. Practic, au fost importate tendinţele internaţionale în materie de consum, foarte orientate către produsele sănătoase. în plus, şi creşterea nivelului de trai, respectiv a consumului a avut o influenţă puternică. Piaţa online de produse naturiste de pe plan local, estimată la circa 25 milioane de euro în 2016, este foarte fragmentată şi doar în ultimii trei ani s-au înfiinţat mai multe start-up-uri pe această nişă.

Românii au cheltuit anul trecut 816 milioane de euro pe produse cosmetice, de îngrijire şi de parfumerie, cu aproape 7% mai mult decât în 2015, potrivit calculelor ZF făcute pe baza informaţiilor oferite de jucătorii din piaţă. Creşterea a fost de circa trei ori mai mare decât în urmă cu un an, iar cel mai puternic avans îl au vânzările de produse de lux, care au cunoscut creşteri constante în ultimii ani.

Vânzările directe reprezintă circa un sfert din totalul pieţei. în prezent, piaţa de cosmetice din România este una dintre cel mai puţin dezvoltate din Europa şi din regiune; la o populaţie de circa 20 de milioane de oameni şi o piaţă de 816 de milioane de euro, cheltuiala medie per capita este de circa 40 de euro pe an, respectiv 3,3 euro pe lună.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.