Cum a fost primul an de pandemie pentru una dintre cele mai importante companii de ride sharing din România. Care au fost cele mai mari pierderi şi cum au reuşit să treacă peste ele

Autor: Andra Stroe Postat la 12 martie 2021 1013 afişări

Dacă în urmă cu un an serviciile de ride-hailing erau nelipsite din programul de zi cu zi al românilor, pandemia a anulat multe dintre ieşirile – de orice natură – pentru care apelam la ele. Bolt România, unul dintre principalii jucători de profil din piaţa locală, a adoptat însă rapid o nouă strategie şi s-a extins pe segmentele food şi trotinetele electrice. Cum a arătat anul 2020 pentru companie?

A fost un an extrem de dinamic şi, de ce să nu spunem, dificil pentru Bolt. Chiar şi în aceste condiţii, la finalul anului putem spune că activitatea companiei în Romania a crescut cu peste 100% ca număr de curse/livrări şi încasări – dacă adunăm şi celelalte divizii de business – food si trotinete electrice. Asta s-a întâmplat pe de-o parte prin mărirea substanţială a volumului de curse în oraşele existente la începutul anului (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara) şi pe de altă parte prin lansarea în noi oraşe (Iaşi, Constanţa şi Braşov)”, spune Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.

Una dintre direcţiile de activitate ale anului trecut, spune executivul, a fost creşterea numărului de funcţii şi opţiuni adaptate situaţiei deosebite cauzate de contextul pandemiei. „Am vrut să fructificăm orice oportunitate de a crea noi surse de venit pentru partenerii noştri. Astfel, răspunzând cererii crescute de servicii de livrare rapide şi flexibile, am lansat categoria Delivery (Trimite un pachet!) în aplicaţie şi serviciul Bolt Business Delivery. La fel, având în vedere cerinţele de distanţare socială şi de igienă în spaţiul public, am lansat Bolt Protect, o soluţie practică şi simplă de separare a şoferilor de pasageri, prin intermediul unui paravan de protecţie. Am dotat şoferii cu măşti de protecţie şi le-am transmis, prin toate canalele pe care le aveam la dispoziţie, informări şi recomandări ca să-şi poată derula în continuare cursele în siguranţă.”

După debutul pandemiei, Sălceanu spune că nu este un secret că numărul de curse a scăzut semnificativ – cu aproximativ 80%. „Cu toate acestea, oamenii au avut în continuare nevoie de servicii de transport, în special lucrătorii din domeniile esenţiale. După scăderea masivă din lunile martie-aprilie, activitatea a crescut semnificativ şi constant începând din luna iunie, ajungând să fie în ianuarie 2021 cu peste 90% mai mare decât volumul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior. Am observat modificări semnificative în privinţa celor mai populare rute (a scăzut traficul către aeroporturi) şi a intervalelor orare de vârf, în special după intrarea în vigoare a noilor restricţii din luna octombrie.”

Potrivit lui, duratele, distanţele şi preţurile medii ale curselor nu s-au schimbat semnificativ în noul context. Cu excepţia perioadei de lockdown, în care restricţiile de circulaţie au afectat pe toată lumea şi în timpul căreia nu atât numărul de utilizatori, cât numărul de curse a scăzut considerabil, în restul anului numărul de utilizatori a crescut constant. „Nu putem face însă o comparaţie relevantă cu 2019, pentru că au fost doi ani cu condiţii foarte diferite de piaţă (noua reglementare şi pandemia fiind cei doi factori esenţiali) şi pentru că la finalul lui 2020 acopeream un număr dublu de oraşe comparativ cu anul anterior.”

Pe piaţa locală, clienţii companiei au apelat la serviciile de ride-hailing cu preponderenţă în a doua jumătate a anului trecut, pe fondul relaxării restricţiilor, iar cel mai des înregistrate destinaţii în aplicaţiile dedicate au fost: Gara de Nord din Capitală şi Iulius Mall din Cluj-Napoca, urmate de Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, care a pierdut în 2020 prima poziţie, şi de centrele comerciale bucureştene ParkLake Shopping Center şi AFI Cotroceni. Preţul unei curse începe de la 7 lei, iar cea mai lungă cursă de ride-hailing a fost de aproape 100 de kilometri şi a durat puţin peste 150 de minute.

În ceea ce priveşte numărul de şoferi parteneri, executivul spune că încă din primele luni ale anului trecut au intrat în vigoare schimbări legislative majore cu privire la modul de autorizare a şoferilor şi firmelor partenere pentru desfăşurarea activităţii de ride-hailing. „Ne-am bucurat atunci să vedem că majoritatea celor cu care colaborăm au parcurs toate cerinţele legale şi ne-au rămas parteneri. Ulterior, ne-am extins prezenţa în mai multe oraşe, dar şi baza de utilizatori a crescut. Pe scurt, am încheiat anul 2020 cu un număr de peste 5.000 de şoferi activi pe platformă.”

Tot în 2020, compania a lansat serviciul de închiriere de trotinete electrice, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Constanţa, serviciu bine primit în piaţă, fiind „un mijloc de transport individual, rapid şi care te ajută să eviţi aglomeraţia”. „Sunt simplu de folosit şi nu presupun un efort deosebit, se adresează unui public destul de larg – practic orice persoană de peste 16 ani, cu un pic de atenţie şi un bun simţ al echilibrului le poate folosi. Suntem prezenţi acum cu trotinetele în trei oraşe şi avem în plan să ne extindem, cât de curând, în toate oraşele în care suntem prezenţi cu celelalte servicii şi nu numai”, spune Cristian Sălceanu. Investiţiile pentru lansarea trotinetelor electrice s-au ridicat la câteva sute de mii de euro şi au constat în principal în achiziţionarea parcului efectiv de vehicule şi în angajarea unei noi echipe responsabile pentru gestionarea noului serviciu. La dezvoltarea acestui proiect, precum şi a serviciului Bolt Food, a fost implicată divizia locală de software development dedicată dezvoltării de soluţii şi funcţionalităţi ale platformei şi aplicaţii şi servicii pentru toate subsidiarele din Europa ale companiei. Una dintre sarcinile echipei a fost să lucreze la sistemele de hărţi geografice necesare aplicaţiei de mobilitate. Au creat astfel un sistem intern de hărţi, care a permis completarea hărţilor existente cu repere şi străzi lipsă. La nivel european, compania şi-a extins serviciile de micromobilitate în 15 ţări, printre care Franţa, Portugalia şi Suedia, iar în 2021 reprezentanţii Bolt au în vedere acoperirea a 100 de oraşe, cu un număr de 130.000 de trotinere, în urma unor investiţii de peste 100 de milioane de euro, anunţate în luna noiembrie a anului trecut. În Bucureşti, pentru acest serviciu cele mai populare destinaţii au fost: Parcul Regele Mihai (Herăstrău), Piaţa Victoriei, Fabrica de Bere Bună (Calea Victoriei), Parcul Cişmigiu, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Cercul Militar Naţional, Grădina Eden, Piaţa Universităţii, Promenada Mall şi Unirea Shopping. Cea mai lungă cursă cu trotineta electrică din 2020, înregistrată în Capitală, a fost de aproape 42 de kilometri şi s-a întins pe o durată de aproximativ 6,5 ore.

Despre serviciul de livrare de mâncare executivul spune că a căpătat o importanţă critică în ultimul an. „Planurile de diversificare a portofoliului nostru de servicii erau mai vechi, dar pandemia a accelerat lucrurile. Am observat foarte repede cât de mult a crescut nevoia de livrare de alimente de la momentul la care s-a decretat starea de urgenţă şi ne-am reorganizat priorităţile interne, alocând o parte din resursele dedicate în mod normal pentru ride-hailing lansării noului serviciu Bolt Food. Procese şi platforme care se dezvoltă, în mod normal, în luni de zile, au fost finalizate, testate şi lansate în câteva săptămâni.” Compania nu a oferit cifre exacte cu privire la costurile aferente lansării.

Ca parte din planuri de viitor, executivul menţionează noi ţinte de expansiune. „Vom continua să ne extindem puternic prezenţa în ţară, având în vedere pe termen lung cele mai mari 20 de oraşe, cu un număr semnificativ de potenţiali utilizatori ai serviciilor noastre integrate.”

Grupul Bolt este prezent astăzi în 200 de oraşe din peste 40 de ţări din Europa şi Africa, având un număr de circa 50 de milioane de utilizatori. La începutul acestui an, compania a anunţat şi lansarea programului Bolt Franchise, noul program de francizare având ca obiectiv accelerarea extinderii în regiuni ca America Latină şi Asia. Bolt va încheia aceste parteneriate pe baza unei cote de venit, iar cei care se vor alătura programului de francizare vor putea alege să activeze pe unul sau mai multe din cele trei servicii (ride-hailing, închiriere trotinete sau food) şi vor fi responsabili de operaţiunile locale din pieţele în care se extind (marketing, asistenţă clienţi, contractarea şoferilor şi a livratorilor etc.).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.