IMOBILIARE
NWL
RSS

Colliers: Preturile caselor au stagnat in aprilie. Scaderile sunt la 12 luni Data publicarii:13 mai 2009   |  Autor: Catalin Stefancu

 

Preturile apartamentelor din Bucuresti, atat noi cat si vechi, au stagnat in luna aprilie fata de luna precedenta, potrivit indicelui imobiliar calculat de catre Colliers International. Comparativ cu perioada similara din 2008, preturile sunt insa mai mici

Desi la nivel de sector s-au inregistrat schimbari moderate de pret, la nivel de Bucuresti, atat pentru segmentul apartamentelor noi, monitorizate prin BREI-N (Bucharest Real Estate Index – Noi), cat si pentru cel al apartamentelor vechi, monitorizate prin BREI-V, indicele global se mentine la aproape aceeasi valoare cu cea a lunii martie.

 

Astfel, valoarea BREI in aprilie a fost de 1.364 euro pe metru patrat (suprafata construita plus terase, TVA inclus), pretul mediu al apartamentelor noi fiind de 1.784 de euro pe metru patrat iar al celor vechi de 1.138 euro/mp, valori similare cu cele inregistrate in luna precedenta.

 

"Sectoarele Capitalei s-au comportat diferit, cu oscilatii intre – 1% si + 7%. Sectorul 1 a inregistrat cea mai mare crestere, ajungand pana la 1.582 eur/mp. Sectorul 2 si sectorul 3 au cunoscut fiecare o apreciere a preturilor cu 3%. In acelasi timp, preturile apartamentelor situate in sectoarele 4 si 6 s-au depreciat usor, cu cate1%. Comparativ cu nivelul de acum 6 luni, toate sectoarele au suferit scaderi de preturi , cu marje intre – 16% si – 40%", se arata intr-un comunicat al companiei de consultanta imobiliara.

 

Totusi, raportat la valorile din perioada similara a anului trecut, preturile apartamentelor din Bucuresti au scazut, atat pe segmentul nou cat si pe cel vechi. In cazul apartamentelor noi, preturile au scazut de la 1.881 euro/mp, in aprilie 2008, la 1.784 euro/mp (aprilie 2009), scaderea fiind de aproximativ cinci procente. Mult mai mare este scaderea preturilor pe segmentul vechi, de aprox. 40%, BREI-V din aprilie 2008 fiind de 1.892 euro/mp, comparativ cu 1.138 euro/mp luna trecuta.
 

Tag-uri: imobiliare, rezidential, Colliers, BREI, apartamente, preturi, scadere

Vizualizari:
  • printeaza
  • e-mail
  • messenger
  • comenteaza
Aboneaza-te la BM:
NEWSLETTER
RSS

Da nota: 1 2 3 4 5

Nota medie: 0,00 din 0 voturi

Comenteaza acest articol

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

  • Gelu: [ 02.09.2009 00:55 ]

    1. Cand deflatia galopeaza energic sfidand orice politica macro a bancii centrale....
    2. Cand somajul este in floare si cifrele cresc de la zi la zi, tot mai multe companii inchizandu-si portile iar perspectivele sunt sumbre sub acest aspect...
    3. Cand romanii se indatoreaza cu 20 de miliarde de la diverse institutii financiare (cine credeti ca va plati dobanda si cat de mica intuiti dvs ca este aceasta...) ca sa aiba de unde plati salariile bugetarilor si pensiile....
    4. Cand aproape toate santierele au oprit cvasi-total constructiile (aveti idee ce inseamna sa conservi un santier sau sa reincepi o contructie peste 2-3 ani...)...
    5. Cand finantarea a devenit extrem de scumpa, aproape intangibila, nici o banca nemaiavand curajul de a arunca cu banii aiurea cand nimic nu poate fi previzionat sau evaluat...
    6. Cand marea majoritate a marilor fonduri de investitii au vandut tot ce detineau in Ro si au fugit mancand pamantul de aici...
    7. Cand infrastructura romaneasca este mirifica, dar lipseste cu desavarsire, iar santierele de autostrazi sunt in cel mai bun caz in faze incipiente daca sunt subfinantate...
    8. Cand imobilele s-au scumpit de peste 10-15 de ori fata de momentul anului 2001 (o garsoniera in 2001 prin dristor era undeva la 7-8000 de dolari iar in 2008 s_au tranzactionat si la 90-100.000 de euro) in conditiile in care veniturile populatiei abia daca s-au triplat in acelasi interval ....
    9. Cand rata de nerambursare a creditelor creste dramatic zilnic si economia este in pragul incapacitatii de plata (facturile de plata neachitate se inmultesc ametitor)... si cand statul roman nu plateste (nu poate) facturile catre diversi furnizori de produse si servicii si genereaza blocaj financiar in cascada...
    10. Cand salariul mediu este in Ro aproximativ 300 de euro si de el depinde peste 75 % din populatia naiva a tarii noastre frumoase...

    ..... noi mai putem spera la ceva bun in urmatorii 3-5 ani de criza profunda...?!?

    Imobilele se tranzactioneaza la intalnirea ofertei (de cele mai multe ori aberanta) cu cererea (in scadere continua ca urmare a arderii lichiditatilor si a sistarii creditarii). Pretul tranzactiilor este in declin continuu ce nu se va opri in urmatorii doi-trei ani, cat se estimeaza a dura criza financiara in RO.

    Pana in decembrie 2009 pretul unui metru patrat util de bloc cenusiu ceausist va deveni maxim 300 de euro (nu trebuie sa uitam ca ceausescu le-a construit cu 100 usd, da, ati citit bine UNA SUTA dolari americani metru patrat, si sunt si neizolate termic si fonic si in cea mai proasta conditie fizica). Asta inseamna ca un apartament cu 4 camere la vreo 90 de metri patrati va costa maxim 27.000 de euro (daca este in buna stare si construit macar dupa anul 1980). Toate celelalte imobile se vor alinia in consecinta ca si preturi. Metru patrat de constructie noua la gri (fara comisioane, taxe, profituri exorbitante ale agentilor imobiliari, investitorilor, constructorilor) nu are voie sa depaseasca 3-400 euro, daca vorbim de materiale de calitate (in caz contrar pretul nu trebuie sa sara de 200 euro per metru patrat construit). Trebuie sa fii nebun sau inconstient sa cumperi acum la un pret mai mare de cat cel corect, prezentat mai sus.
    Multa sanatate celor care s-au imprumutat la achizitia caselor la peste 600 euro metrul patrat... si sa aiba grija la balustrade, sa n-o murdareasca sau s-o rupa, cand se apleaca sa se arunce in gol...

Stiri si Analize
NWL
RSS
Versiunea: mobil | completa
Statistici SATI