Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 21 septembrie 2026 16 afişări

Cu o valiză şi 500 de euro primiţi de la părinţi, convins că singura cale de a reuşi este să investească în educaţie şi să muncească mai mult decât ceilalţi, Corrado Cazacu a ajuns în Bucureşti în urmă cu 17 ani. Astăzi, fondatorul DentOP conduce un business care a ajuns, în 2025, la o cifră de afaceri de aproximativ 95 de milioane de lei, în creştere cu 64% faţă de anul anterior, plasându-se în top în clasamentul firmelor din domeniul stomatologiei. Ascensiunea nu a venit însă peste noapte şi nici nu a fost construită în jurul obiectivului de a obţine cea mai mare cifră de afaceri. De la o cameră de 10 mp în care a locuit timp de opt ani la prima clinică deschisă, în 2021, şi investiţii de milioane de euro în extindere, tehnologie şi infrastructură, parcursul DentOP a fost marcat de o strategie bazată pe nişarea în implantologie, reinvestirea banilor în business şi, mai ales, pe obsesia pentru experienţa pacientului.

 

Povestea DentOP începe în 2009, când fondatorul clinicii a ajuns pentru prima dată în Bucureşti, cu o valiză şi un buget de 500 de euro primit de la părinţi.

A venit singur, deşi familia se oferise să îl susţină. Planul iniţial era să locuiască într-un cămin studenţesc, însă a fost refuzat şi, pentru câteva zile, a stat la un prieten al fratelui său. Ulterior, a găsit o cameră de doar 10 metri pătraţi, în care avea să locuiască timp de opt ani.

Perioada respectivă l-a învăţat, după cum spune chiar el, să se mulţumească cu puţinul pe care îl avea şi să înţeleagă că, la acel moment, singura sa şansă de a reuşi era să investească în educaţie. Pe parcursul facultăţii, nu a picat niciun examen sau nicio lucrare practică, obţinând constant note mari şi
numărându-se printre primii studenţi.

Încă din anul al doilea de facultate îşi stabilise un obiectiv: să îşi deschidă propriul cabinet stomatologic. Iniţial, planul era să se întoarcă în Republica Moldova şi să înceapă acolo, însă, pe parcursul anilor de studiu, a realizat că oportunităţile sunt mai mari într-o ţară membră a Uniunii Europene.

Când a venit momentul rezidenţiatului, ştia deja care este specializarea pe care şi-o doreşte. A ales chirurgia dento-alveolară, domeniu pe care îl considera singura sa pasiune, şi a obţinut locul al doilea ca punctaj la examen, în Bucureşti.

Fără experienţă profesională, a înţeles că primul pas pentru a-şi construi propriul cabinet era să se angajeze. A început într-un cabinet stomatologic din Drumul Taberei, unde a realizat câteva coroane dentare, o proteză şi mai multe extracţii. Veniturile sale proveneau, la acel moment, dintr-o bursă de
350 de lei şi aproximativ 2.000-3.000 de lei obţinuţi din manoperele realizate în cabinet.

La scurt timp, a decis să aplice pentru un post într-o clinică mai mare. A lucrat primul an ca asistent medical, o experienţă pe care nu a considerat-o un pas înapoi. Dimpotrivă, statul la scaun, unde asista medicii şi aspira în timpul intervenţiilor chirurgicale, îi oferea posibilitatea de a învăţa direct din cazurile tratate. Nu l-a descurajat nici programul de lucru, de luni până sâmbătă, de dimineaţa până seara.


Bio dr. Corrado Cazacu:

• Este medic specialist chirurgie dento-alveolară şi fondatorul clinicilor DentOP. Este mentor în realizarea lucrărilor de dantură fixă pe implanturi dentare.

• În cadrul clinicilor sunt realizate mai multe tipuri de lucrări, de pildă peste
47.400 implanturi dentare inserate şi peste 6.400 arcade reabilitate prin dantură fixă pe implanturi dentare.


A insistat ulterior să înceapă să insereze şi el implanturi dentare, iar acest lucru s-a întâmplat în 2018. Primul implant realizat de el este funcţional şi astăzi. Pacientul l-a căutat recent, la câţiva ani de la intervenţie, pentru un control, iar rezultatul era în continuare foarte bun.

Primele etape ale carierei antreprenoriale nu au fost însă lipsite de anxietate şi momente pe care le-a perceput drept eşecuri. În astfel de situaţii, a învăţat să se oprească, să îşi calculeze logic următorii paşi şi să îşi amintească obiectivul pe care şi l-a stabilit încă de la început. „La început, în prima lună, am simţit o anxietate destul de mare şi totul părea pe moment un eşec. Răspunsul la întrebarea «De ce am eşuat? este»: pentru că a trebuit să învăţ să mă ridic din nou pe picioare. Am decis, tot atunci, că în momentele de stres maxim a fost foarte important să mă aşez, să-mi calculez paşii într-un mod logic şi să-mi aduc aminte care a fost scopul meu dintotdeauna”, povesteşte dr. Corrado Cazacu.

Aşa a apărut următorul plan. A deschis Google şi a căutat „top 50 clinici stomatologice din România”, după care şi-a depus CV-ul şi a sunat la toate clinicile în ordinea în care apăreau în clasament. Clinicile mari îi propuneau forme de colaborare similare celei pe care o avusese anterior, însă a refuzat. În Bucureşti nu a găsit, astfel, colaborările pe care le căuta, dar a ajuns să lucreze cu clinici din Râmnicu Vâlcea, Tulcea şi Galaţi, iar ulterior cu mai multe clinici mici din Capitală.

În paralel, şi-a construit propriul plan de creştere. A început să implementeze practici de marketing prin care să crească vizibilitatea clinicilor cu care colabora, ceea ce a contribuit la atragerea unui număr mai mare de pacienţi. Era, în opinia sa, un beneficiu reciproc, atât pentru clinici, cât şi pentru el. Programul era unul extrem de intens. Pleca dimineaţa cu maşina şi lucra de la 10 dimineaţa până la 22-23. Drumurile între oraşe deveniseră aproape zilnice.

În toamna lui 2019 şi-a dat demisia, iar câteva luni mai târziu, în februarie-martie 2020, având deja strânşi 100.000 de euro, a găsit un spaţiu comercial pe strada Petru Rareş.

„Ştiam ceea ce vreau să obţin, dar pe de altă parte, toate şansele erau împotriva mea. Intram într-un mediu dinamic, într-un context pandemic, criza COVID. Pentru mine a reprezentat un avantaj, pentru că am negociat preţul spaţiului. Nu mi-am permis foarte mult timp să cumpăr o casă, să cumpăr o maşină, toate investiţiile erau direcţionate către clinică. Abia acum trei ani m-am mutat într-o casă proprie.”

În 2021 a deschis efectiv clinica, iar din cele patru cabinete existente în spaţiu, doar două erau funcţionale la început, pentru celelalte neexistând încă resursele financiare necesare. Prima intervenţie realizată în clinică a fost o operaţie complexă, în cadrul căreia au fost inserate implanturi zigomatice. Îşi aminteşte şi astăzi cazul doamnei Lupu, care, la cinci ani de la intervenţie a revenit recent pentru un control şi se simte foarte bine.

„Mulţi spuneau că am fondat clinica bazându-mă pe resursele părinţilor. Au contribuit şi ei cu un aport de 20.000 euro, pe care i-am investit într-un computer tomograf, echipament care era foarte scump pentru mine la acel moment. Trebuia să dau avans pentru un CT, care costa 55.000 euro, iar suma disponibilă era de 100.000 de euro. De-a lungul anilor, totalul investiţiilor a ajuns la aproximativ 1,5 milioane de euro, incluzând şi spaţiul. Da, părinţii mei au contribuit cu 20.000 euro, care mi-au fost de ajutor atunci. Însă marea parte a finanţelor au venit din foarte multă muncă”, subliniază antreprenorul.

Tot el povesteşte un moment cheie care i-a influenţat parcursul. În 2018, la aproximativ un an după ce îşi începuse activitatea într-o clinică stomatologică, fondatorul DentOP a avut o discuţie cu proprietarul afacerii despre o posibilă majorare salarială. La acel moment, avea un salariu de
2.500 de lei şi, după un an de muncă intensă, de luni până sâmbătă, de dimineaţa până seara, considera că evoluţia sa profesională justifica o creştere.Răspunsul primit avea să rămână însă una dintre replicile care i-au marcat parcursul antreprenorial. „Corrado, tu nu valorezi nici cât o ceapă degerată”, i-ar fi spus proprietarul clinicii, într-un moment pe care fondatorul DentOP îl descrie drept unul cu un puternic impact psihologic. Replica l-a surprins, mai ales în contextul în care considera că investise enorm în acea perioadă în dezvoltarea sa profesională şi că muncise constant pentru a evolua. În loc să îl descurajeze însă, afirmaţia a devenit un punct de cotitură. A fost momentul în care a început să privească diferit relaţia dintre dezvoltarea sa profesională şi statutul de angajat. A înţeles că, atât timp cât evoluţia sa depinde de decizia altcuiva, există o limită pe care nu o poate controla. Astfel, replica primită a devenit, în propriile sale cuvinte, „combustibilul” pentru decizia de a-şi deschide propria clinică.

În cele din urmă, a primit majorarea salarială pe care o ceruse, însă episodul a rămas mult mai important prin efectul pe care l-a avut asupra sa decât prin valoarea financiară a măririi. Fondatorul DentOP spune că nu i-a purtat niciodată ranchiună proprietarului clinicii şi că au rămas în relaţii bune. Privind retrospectiv, transformă însă acea replică într-o ironie a parcursului său antreprenorial: „Acea ceapă degerată valorează mai mult decât firma sa”.

 

Drum către poziţia de lider

În 2025, DentOP a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 95 de milioane de lei, faţă de aproximativ 58 de milioane de lei în 2024, ceea ce înseamnă o creştere de 64%. Rezultatele confirmă ritmul de dezvoltare al companiei şi, în acelaşi timp, reflectă încrederea pacienţilor care au ales clinicile DentOP pentru a-şi recăpăta zâmbetul şi încrederea în sine, aşa acum punctează dr. Corrado Cazacu. Pentru 2026, compania estimează menţinerea trendului ascendent şi îşi propune o nouă creştere faţă de anul precedent. „Nu urmărim cifra de afaceri, urmărim însă în primul rând o creştere sănătoasă, susţinută de investiţii în echipă, tehnologie, infrastructură şi, foarte important, în experienţa şi calitatea actului medical oferit pacienţilor”, subliniază antreprenorul.

Extinderea echipei a venit ca un pas firesc şi necesar odată cu dezvoltarea companiei. În momentul realizării interviului, DentOP ajunsese la aproximativ 70 de angajaţi, cărora li se adaugă în jur de 30 de colaboratori, ceea ce înseamnă o echipă extinsă de aproximativ 100 de persoane.

Cu aceste rezultate, compania se plasează în vârful listei de clinici stomatologice, în funcţie de cifra de afaceri. Ascensiunea DentOP în clasamentul companiilor din domeniul stomatologiei este, chiar şi pentru fondatorul clinicii, o evoluţie pe care nu şi-a imaginat-o la început. „E o întrebare care, parţial, şi pe mine mă surprinde în ofside, pentru că nu am crezut că voi ajunge acolo. M-am trezit în faţa faptului împlinit la finalul fiecărui an, când trăgeam linie”, spune dr. Corrado Cazacu.

Practic, a ajuns să urmărească evoluţia companiei în acelaşi clasament în care, cu câţiva ani înainte, căuta clinici cu care să colaboreze. De la un an la altul, firma a urcat constant: mai întâi pe locul 10, apoi pe 5, pe 3, pentru ca ulterior să ajungă pe primul loc în ceea ce priveşte cifra de afaceri a companiei DentOP Clinic SRL. Paradoxal însă, obiectivul iniţial nu a fost niciodată atingerea celei mai mari cifre de afaceri, potrivit antreprenorului. „Scopul declarat nu a fost să ajung să am cea mai bună cifră de afaceri, ci să fiu cel mai bun medic chirurg”, explică fondatorul DentOP. Spune că încă nu consideră că a ajuns acolo şi nici nu este convins că va ajunge vreodată, însă tocmai această incertitudine îi oferă motivaţia de a continua să se perfecţioneze. Este vorba, mai degrabă, despre o competiţie cu propria versiune de ieri decât despre o comparaţie cu ceilalţi. „Poate că încercarea aceasta continuă de a fi mai bun pe zi ce trece. Nu faţă de colegi, faţă de mine.”

Această abordare se reflectă şi în modul în care priveşte rezultatele companiei. În momentul realizării interviului, luna august 2026 fusese cea mai bună lună din istoria clinicilor DentOP. Rezultatul îl bucură, însă nu îl face să piardă din vedere lucrurile care pot fi îmbunătăţite. În spatele performanţei se află, spune el, o echipă care a mers „extra mile” pentru a putea răspunde nevoilor unui număr cât mai mare de pacienţi. „Mă uit în retrospectivă la această lună şi analizez ce nu a mers bine şi gândul meu e mai mult acolo, pentru că mă gândesc la ce se poate îmbunătăţi şi eficientiza. Mă refer, în primul rând, la ce se poate eficientiza pentru pacient. Ce i se poate oferi mai mult şi mai bine?”

Privind retrospectiv, consideră că tocmai această concentrare pe prezent ar putea fi unul dintre motivele creşterii accelerate a companiei. „Concentrarea pe ziua de azi, asupra pacientului care e acum pe scaunul tău şi nu pe ziua de la sfârşit de an, când se calculează cifra de afaceri. Probabil, gândindu-mă acum, poate acesta e secretul acestei creşteri accelerate: concentrarea pe ziua de azi, asupra pacientului care e acum pe scaunul tău şi nu pe ziua de la sfârşit de an, când se calculează cifra de afaceri. Ştiu că privit din exterior pare inexplicabil sau că ţine de noroc, dar eu cred aşa: cu cât munceşti mai mult, cu atât mai mult noroc ai.” În ceea ce priveşte poziţionarea DentOP drept una dintre cele mai importante companii din stomatologia românească, fondatorul face o distincţie importantă. Este dificil de afirmat care este „cea mai bună clinică din România”, în lipsa unor criterii obiective de clasificare şi a unui organism neutru şi atestat care să realizeze o astfel de evaluare.

Clasamentul la care se referă este unul al companiilor, iar în acest caz este vorba despre DentOP Clinic SRL, compania din spatele clinicilor DentOP, care ocupă prima poziţie în clasamentul firmelor din domeniul stomatologiei în funcţie de cifra de afaceri, aflată în relaţie directă cu volumul de activitate al clinicilor. „În traducere, înseamnă că am avut foarte mulţi pacienţi în 2025 şi am prestat servicii complexe, în principal <dantură fixă pe implanturi dentare>, care e o tehnică indicată pacienţilor cărora nu li se mai pot salva dinţii”, explică dr. Corrado Cazacu.

 

Investiţii pentru creştere

Cea mai importantă investiţie realizată până în prezent de DentOP a fost făcută în 2024, odată cu deschiderea celei de-a doua clinici, de pe Strada Docenţilor 2-4. Investiţia s-a ridicat la aproape 3 milioane de euro şi a venit ca un pas necesar în dezvoltarea companiei, pe fondul creşterii numărului de pacienţi din România şi din diaspora. Capacitatea celor patru cabinete din clinica de pe strada Petru Rareş nu mai era suficientă pentru a acoperi fluxul de pacienţi. O parte importantă a investiţiei a fost direcţionată către tehnologie medicală, inclusiv către echipamente de tomografie dentară CBCT, astfel încât pacienţii să poată beneficia intern de toate investigaţiile necesare, fără a fi nevoiţi să apeleze la centre externe. Experienţa pacientului a rămas unul dintre principalele criterii care au ghidat investiţia. Clinicile dispun de spaţii special amenajate pentru recuperarea pacienţilor după intervenţii, dotate cu paturi şi aparatură pentru monitorizarea funcţiilor vitale, precum şi de echipamente suplimentare de siguranţă. „Un alt element pe care l-am urmărit foarte atent a fost experienţa pacientului. De la ergonomia uniturilor stomatologice şi până la eliminarea pe cât posibil a etapelor inconfortabile, precum amprentele clasice cu silicon, am încercat să construim o clinică în care tehnologia să însemne nu doar precizie medicală, ci şi mai mult confort şi mai puţină anxietate pentru pacient”, potrivit doctorului Corrado Cazacu.

 

Un record prezumtiv

În 2025, în clinicile DentOP au fost inserate peste 11.000 de implanturi dentare, un volum pe care fondatorul îl consideră, din propria evaluare, posibil un record pentru o clinică stomatologică din România. Rezultatul a fost obţinut cu o infrastructură de 10 cabinete, ceea ce a însemnat un grad de ocupare foarte ridicat. Volumul de pacienţi se reflectă şi în numărul de programări. Lunar, clinicile DentOP atrag aproximativ 500-600 de pacienţi noi, în timp ce numărul total al programărilor depăşeşte 3.000. Diferenţa este explicată prin faptul că un pacient poate avea mai multe programări pentru diferite etape ale planului de tratament, la care se adaugă pacienţii recurenţi care se află deja în proces de tratament. „La DentOP ajung atât pacienţi din România, cât şi din diaspora, inclusiv din Marea Britanie, Spania, Italia şi Franţa. Mulţi dintre ei vin în urma recomandărilor şi după ce compară preţurile din ţările de reşedinţă cu România, atât din perspectiva expertizei medicale, dar şi a tehnologiei disponibile”, afirmă dr. Corrado Cazacu.

Tot el dă şi exemple concrete. În cazul reabilitărilor totale prin tehnica de „dantură fixă pe implanturi dentare”, costul în Marea Britanie ajunge la aproximativ 50.000 de lire sterline, în timp ce în România un astfel de tratament este evaluat la 15.000-16.000 de euro. În ţări precum Spania sau Italia, costurile depăşesc 30.000 de euro, potrivit fondatorului DentOP, care precizează că se referă la aceleaşi standarde de tratament, care nu implică materiale de calitate inferioară, implanturi neomologate sau tehnologii învechite.

Comparaţia este relevantă însă doar atunci când este făcută între tratamente care respectă aceleaşi standarde medicale. În cazul DentOP, spune acesta, diferenţa de preţ nu este obţinută prin utilizarea unor materiale de calitate inferioară, a unor implanturi neomologate sau a unor tehnologii învechite.

„Ne raportăm la aceleaşi standarde medicale sau poate chiar mai bine: implanturi omologate, folosite în întreaga lume, pentru că sunt provenite de la producători consacraţi. Materiale protetice de calitate, diagnostic clar, care nu se modifică pe perioada tratamentului, tehnologii moderne care facilitează tratamentul şi experienţa pacientului”, explică fondatorul clinicii. În acest context, România are, în opinia sa, un avantaj economic important pentru pacienţii din străinătate, care pot beneficia de tratamente la costuri mai mici, păstrând accesul la tehnologii moderne şi standarde medicale comparabile cu cele din Europa de Vest. „Totuşi, preţul nu ar trebui să fie singurul criteriu pe baza căruia pacienţii îşi aleg tratamentul, mai ales atunci când este vorba despre sănătatea orală”, avertizează dr. Corrado Cazacu. În perspectiva fondatorului DentOP, România are o oportunitate importantă de a deveni un reper pe harta stomatologiei europene şi chiar internaţionale. Argumentele ţin de combinaţia dintre numărul mare de medici bine pregătiţi, accesul la tehnologii moderne şi costurile competitive în comparaţie cu cele din Europa de Vest. „Turismul medical de calitate ar putea deveni una dintre direcţiile importante de dezvoltare pentru România.” Pentru ca acest potenţial să fie valorificat, consideră însă că este nevoie de reguli şi standarde clare în relaţia cu pacienţii din străinătate, dar şi de mai multă transparenţă în piaţă.

În opinia sa, un rol important îl are combaterea publicităţii agresive şi a informaţiilor neverificate sau incomplete promovate în zona turismului medical, inclusiv de furnizori din alte ţări. Pacienţii care aleg să vină în România pentru tratamente stomatologice ar trebui să poată lua decizii pe baza unor informaţii corecte şi transparente, nu doar a unor promisiuni comerciale. Consideră că România a făcut deja paşi în această direcţie, inclusiv prin reformele şi schimbările iniţiate la nivelul Colegiului Medicilor Stomatologi. Pentru ca acestea să producă însă efecte pe termen lung, este nevoie, în opinia sa, ca întregul sector să susţină şi să se implice în procesul de schimbare. După cinci ani de dezvoltare accelerată, antreprenorul îşi fixează următorul obiectiv: „Scopul meu declarat e ca DentOP să ajungă lider la nivel european în ceea ce priveşte serviciile de implantologie dentară. Ca să ne atingem acest scop, vom aplica fix aceeasi formulă care ne-a adus aici în aceşti 5 ani.”

Strategia va păstra, spune acesta, aceeaşi formulă care a stat la baza creşterii companiei până în prezent. „Un pas important în următoarea etapă de evoluţie va fi construirea celui mai mare spital de stomatologie din Europa, care să aibă servicii integrate, care facilitează întregul parcurs al pacientului către o dantură sănătoasă, implicit o viaţă sănătoasă. Misiunea noastră va fi să aducem zâmbetul pe faţa pacienţilor europeni şi să facem dintr-o experienţă care poate părea banală – muşcatul dintr-un măr verde – un motiv de mândrie personală”, conchide dr. Corrado Cazacu.   

 

De vorbă cu dr. Corrado Cazacu, fondatorul clinicilor DentOP

 

Ai construit un brand personal puternic sau o companie care poate funcţiona independent de fondator?

Nicio companie nu e total independentă de fondator din primul moment, iar momentul potrivit ar părea că nu este niciodată oportun. Obligaţia fondatorului este să facă tot ce este posibil pentru a construi un business independent. Încă nu am ajuns acolo, însă tind, cu fiecare zi ce trece, să dezvolt structuri care mă duc mai aproape de acest scop. Sunt foarte aproape, însă nu pe deplin, pentru că, mai important decât să delegi cu orice preţ este să delegi sănătos.

 

Care a fost decizia de business care a făcut cea mai mare diferenţă în ascensiunea afacerii?

Cu siguranţă, angajarea oamenilor în funcţie de atitudine şi nu de competenţe. Adică, mereu am preferat un om cu mai puţină experienţă, pe care să-l pot forma şi învăţa şi care este dispus să facă mai mult din proprie iniţiativă decât este trecut în „fişa postului”. Această mentalitate comună ne-a ajutat să construim o cultură organizaţională puternică. Privind în urmă, alegerea oamenilor după potenţial şi atitudine, nu doar după CV, a fost una dintre cele mai importante decizii de business pe care le-am luat.

 

Care este core businessul DentOP?

Focusul nostru este nişarea pe implantologie orală şi rezolvarea cazurilor complexe, în aceeaşi şedinţă, sub sedare conştientă. Pacienţii care ajung la noi au experienţe mai puţin plăcute cu medicul stomatolog şi cărora li s-a spus că, în cazul lor, nu se mai poate face nimic, că nu au suficient os sau că nu pot să aibă o dantură fixă pe implanturi dentare.

 

Cum decizi ce investiţii sunt cu adevărat strategice şi care sunt doar „jucării scumpe” pentru un antreprenor pasionat de tehnologie?

Mereu m-am gândit la pacient. Pentru mine, o investiţie în tehnologie este potrivită atunci când face tratamentul mai sigur, mai predictibil şi mai confortabil pentru pacient.

Nu am realizat investiţii în tehnologie doar pentru că era nouă sau spectaculoasă. Am testat mereu înainte şi am documentat foarte mult, cu riscul ca unele alegeri să nu se dovedească a fi cele mai bune. Nu mi-a fost frică să dau greş, pentru că sunt conştient că nu toate pot avea succes, însă o inovaţie tehnologică potrivită poate compensa pentru toate celelalte care nu au mers.

Pentru mine, mereu va rămâne o prioritate modul în care o nouă tehnologie contribuie în mod real la precizia tratamentului pentru pacient.

 

Care sunt calităţile necesare în primii paşi în această meserie?

Disciplina muncii, pe care am cultivat-o încă din liceu, timp în care m-am angajat într-o fabrică de pâine. Condiţiile erau grele, pentru că era foarte cald şi exista un flux mare de produse. Triam pâinea şi o puneam în lăzi. Probabil a contribuit şi munca pe care o făceam pe timp de vară, pentru că mergeam împreună cu bunicii mei la câmp. Aveam un target de îndeplinit chiar şi pentru treaba asta. Aş mai menţiona capacitatea de a tolera durerea. Aici nu mă refer la durerea fizică, ci la cea psihică. Este destul de dificil să faci faţă unei munci intense luni la rând, ani la rând, şi poţi ajunge uşor la burnout. Eu mereu am fost ghidat de un scop, şi anume să am acea clinică, fix aşa cum mi-o imaginam.

Proverbul „Ce nu te omoară, te face mai puternic!” se aplică perfect în cazul meu. Chiar şi în ziua de azi muncesc de dimineaţa până seara; termin programul la 22-23 şi sunt pe linia întâi, alături de echipa mea, care, în timp, a crescut destul de mult. Cred foarte mult în puterea exemplului. Nu aş putea să cer echipei mele să dea mai mult atunci când eu nu sunt cel care face asta.

Sunt foarte mândru că am reuşit să-mi fac o echipă care mi se aseamănă în disciplina muncii, dedicare şi capacitatea de a pune pacientul pe primul loc, chiar şi atunci când ar fi trebuit să fie acasă, însă ei sunt în clinică şi rezolvă problemele pacienţilor.

Încă o valoare importantă este dorinţa continuă de a ieşi din zona de confort, perfecţionarea continuă şi conştientizarea că, în momentul în care te opreşti să evoluezi ca om, medic sau antreprenor, este momentul în care se stinge acea flacără care te ţine activ în fiecare zi.

Nu este despre rezultate, ci despre procesul de a creşte continuu şi de a depăşi noi obstacole care îţi apar în cale.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.