AFACERI: Concediu amanat
Vara este in mod traditional o perioada mai linistita pentru mediul de business. In ultimii ani insa, oamenii de afaceri par sa se "concentreze" mai bine in iulie-august. Consultantii lor au de lucru din plin si nu e timp pentru vacanta.
Vara este in mod traditional o perioada mai linistita pentru mediul de business. In ultimii ani insa, oamenii de afaceri par sa se "concentreze" mai bine in iulie-august. Consultantii lor au de lucru din plin si nu e timp pentru vacanta.
Din pacate sau din fericire, conjunctura nu este prea favorabila concediilor de lunga durata", spune Ion Nestor, partener senior la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). In agenda sefului uneia dintre cele mai mari case de avocatura din Romania, afacerile se aglomereaza - ceea ce aduce un volum mai mare de munca pentru avocatii firmei intr-o perioada scurta de timp.
Firma NNDKP este avocatul statului in vanzarea BCR, probabil cea mai importanta tranzactie de pe piata romaneasca din acest an. Dar Ion Nestor nu pierde din vedere nici alte privatizari majore aflate in diferite stadii, precum CEC, Romgaz, trei filiale ale Electrica.
Nu numai privatizarile sunt pe radarul societatilor de avocatura din Romania. Tranzactiile private, atragerea de finantari si consultanta curenta sunt din ce in ce mai cerute. "Clientii solicita din ce in ce mai mult asistenta juridica de inalta specializare in domenii foarte sofisticate, precum concurenta, piete financiare, fuziuni si achizitii, proprietate intelectuala", explica pentru BUSINESS Magazin Ion Nestor.
Iar valul de investitori interesati de piata romaneasca pare sa prelungeasca programul de lucru al avocatilor.
"Vom avea o vara plina", spune Dan Borbely, partener la casa de avocatura Tuca si Asociatii. Cabinetul este implicat, printre altele, in privatizarea BCR, Romgaz, Electrica. "In plus, sunt o serie de tranzactii pe piata imobiliara, iar consultanta curenta pentru clientii nostri ne tine ocupati", adauga Borbely.
"Putem vorbi de un flux constant de solicitari, care ne pune in fata unei veri aglomerate", sustine si Adrian Bulboaca, managing associate la Linklaters Miculiti, Mihai si Asociatii. Nici macar perspectiva organizarii de alegeri anticipate nu i-a ingrijorat pe avocati, chiar daca recunosteau ca demisia Guvernului ar putea intarzia privatizarile. "Acolo unde nu s-a facut lista scurta se mai poate amana procesul de privatizare, dar vanzarea BCR, de exemplu, va merge inainte", crede Valeriu Stoica, partener al cabinetului de avocatura Stoica si Asociatii.
In plus, completeaza Stoica, ar fi greu de spus ca incertitudinile de ordin politic vor afecta piata de servicii avocatiale, pentru ca privatizarile nu sunt neaparat cele mai importante tranzactii, chiar daca aduc, totusi, un plus de imagine cabinetului de avocatura. "Tendintele generale de crestere sunt vizibile, iar acestea reflecta in mod fidel evolutia mediului de afaceri", spune si Florian Nitu, managing partner al casei de avocatura Popovici si Asociatii. El afirma ca, pe langa lansarea aproape concomitenta a privatizarilor, un rol important in dezvoltarea pietei avocaturii de afaceri il are si "initierea procesului de achizitii in Romania de catre mari fonduri de investitii". Cum se va resimti activitatea intensa in conturile avocatilor? Chiar daca spun ca deocamdata nu se pune problema majorarii tarifelor, este posibil ca ei sa castige ceva mai mult comparativ cu anii precedenti. Practic, aglomeratia de la usile cabinetelor de avocatura le-a permis acestora sa reduca discounturile, daca nu sa ceara onorarii mai mari.
In viitor exista insa posibilitatea majorarii tarifelor, pe fondul unei dezvoltari sustinute a pietei. "Cresterea cererii de servicii juridice si sporirea gradului de dificultate a problemelor ridicate de clienti va antrena in timp o crestere a onorariilor", considera Ion Nestor.
De altfel, in timp, onorariile din Romania ar trebui sa se apropie de cele practicate in Europa. In prezent, tariful orar variaza intre 50 si 400 de euro, in functie de experienta avocatului. La acesta se poate adauga un onorariu de succes (procentual din valoarea tranzactiei). Consultanta curenta poate fi platita in baza unui "abonament" (suma fixa, platita lunar, fara referire la un proiect anume).
Pe ce se bat acum avocatii? Afacerea momentului este vanzarea BCR. Pe langa NNDKP, care reprezinta statul, in tranzactie sunt implicate - pentru moment - toate marile firme de avocatura din Romania, de partea potentialilor cumparatori.
Cea mai mare banca romaneasca a atras interesul a nu mai putin de 11 banci internationale, care au depus scrisori de intentie. Iar cel putin o parte din aceste companii au cerut sprijinul caselor de avocatura din Romania.
Musat si Asociatii ii reprezinta pe belgienii de la KBC, Linklaters pe italienii de la Intesa. Francezii de la BNP s-au dovedit nationalisti si au apelat la ajutorul casei de avocatura Gide Loyrette Nouel, iar austriecii de la Erste au preferat cabinetul Cameron McKenna. Grupul franco-belgian Dexia i-a contractat pe cei de la Popovici si Asociatii, iar Tuca si Asociatii au fost angajati de banca germana Deutsche Bank. Echipele de avocati care vor avea in sarcina privatizarea BCR vor fi ocupate cu documentele din camera de date a grupului pana in toamna. De-abia atunci vor fi depuse ofertele finale pentru cumparare.
Dincolo de BCR, investitorii stau cu ochii si pe CEC. Aici, viziunile sunt impartite. Unii spera ca procesul sa fie accelerat, altii cred ca abia in toamna va incepe strangerea scrisorilor de intentie. Sectorul bancar este doar varful aisbergului. Al doilea centru de interes il reprezinta privatizarile din energie. Acestea insa sunt de-abia intr-o faza incipienta. Chiar si asa, lupta pentru acordarea de consultanta statului este acerba. Iar exemplul cel mai clar este privatizarea producatorului roman de gaze naturale Romgaz. In aceasta cursa s-au inscris 14 banci de investitii, iar cel putin o parte dintre ele vor fi secondate si de cabinete de avocatura. Deja pe lista Ministerului Economiei si Comertului apar Musat si Asociatii (alaturi de ABN Amro), Linklaters (impreuna cu CSFB si RAEF) si Racoti-Predoiu (intr-un consortiu coordonat de Bank of America), in timp ce Tuca si Asociatii candideaza in parteneriat cu BNP Paribas.
Tot in stadiul de alegere a consultantului sunt si vanzarile a trei filiale Electrica (Muntenia Nord, Transilvania Nord si Transilvania Sud). Deocamdata, in cursa sunt, potrivit unor surse apropiate afacerii, BNP Paribas, Bank of America, Rothschild & Cie si Credit Suisse.
Alaturi de bancile internationale de investitii, in lupta au mai intrat si cateva case de avocatura, aflate de partea consultantilor: Tuca si Asociatii cu BNP, Allen Overy cu Bank of America, NNDKP cu Rothschild, respectiv Popovici si Asociatii cu Credit Suisse. Ceva mai avansata este privatizarea unei alte distributii de electricitate, Muntenia Sud, in cazul careia s-a stabilit deja strategia de vanzare. Alte afaceri cu statul anuntate pentru acest an sunt vanzarea pachetului minoritar de la RomTelecom, privatizarea Societatii Nationale de Radiocomunicatii (SNR) si gasirea unui investitor pentru Daewoo Automobile Craiova.
Chiar daca privatizarile vor fi amanate, agenda avocatilor nu va fi insa cu mult mai libera. Avocatii vor fi implicati in multe tranzactii private, de la fuziuni si achizitii, pana la tranzactii complexe care implica mai multi investitori si mai multe surse de finantare. "Contextul pentru astfel de tranzactii este favorabil, datorita apropierii de data integrarii in Uniunea Europeana", sustine Bulboaca.
Avocatii spun ca, pe fondul evolutiei pozitive a economiei in general, cererea pentru servicii avocatiale s-a mentinut ridicata in prima parte a acestui an. "In primele sase luni a fost o crestere nesperata", spune Valeriu Stoica. "Nu vad nici un motiv major pentru care aceasta tendinta sa nu se mentina, ba chiar sa se accentueze in lunile care vin", afirma si Ion Nestor. Prin urmare, chiar daca vremea nu o arata, pentru avocati se anunta o vara fierbinte.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












