Decizia Dublinului a fost privită de analişti ca riscantă, nu doar fiindcă băncile irlandeze nu şi-au curăţat încă bilanţurile, dar şi din cauza situaţiei incerte a economiei din zona euro. Ieşirea Irlandei din program înseamnă că ţara va apela pentru refinanţări şi datorii noi la piaţa de capital, pe care a testat-o deja în martie, când a vândut obligaţiuni pe zece ani în valoare de 5 mld. euro, cu un randament de 4,15%.

Programul de salvare din 2010 a totalizat 67,5 mld. euro puse treptat la dispoziţia Irlandei pentru susţinerea finanţelor publice şi recapitalizarea băncilor. Contribuţia FMI a fost de 22,5 miliarde de euro, acordată de FMI în forma unei facilităţi extinse de credit (EFF) pe trei ani, pe baza programului de austeritate bugetara de 15 miliarde de euro prezentat de Dublin pentru perioada 2011-2014. La programul de salvare au participat cele 16 ţări din zona euro, FMI, precum şi Marea Britanie, Suedia şi Danemarca, prin credite acordate individual.

Dobânda medie a creditului acordat de UE şi FMI pentru Irlanda în 2010 a fost stabilită la 5,8% pe an, reflectând rate mai mari pentru partea de împrumut acordată de statele din zona euro prin intermediul Mecanismului European de Stabilizare Financiară şi rate mai mici din partea FMI (3,12%), a Marii Britanii, a Suediei şi a Danemarcei. Pentru sumele acordate cu împrumut au fost stabilite scadenţe între 3 şi 7 ani şi jumătate.