Adinish plantează un copac pentru fiecare cărucior vândut

Autor: Ioana Matei Postat la 25 februarie 2022 282 afişări

Adinish plantează un copac pentru fiecare cărucior vândut

Grija pentru mediul înconjurător a devenit un subiect de interes pentru marile firme care încurajează consumul sustenabil, iar retailerul pentru copii Adinish se aliniază în rândul firmelor internaţionale care sunt preocupate de campaniile de responsabilizare socială. 

Astfel, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei, la fiecare cărucior Joolz vândut, Adinish plantează un copac. Campania vine ca o continuare a iniţiativei întreprinse de Joolz, brandul olandez care plantează un copac în pădurea din Columbia la fiecare cărucior vândut. Adinish, cu ajutorul Asociaţiei Mai Mult Verde, invită părinţii şi viitorii părinţi să se alăture campaniei care doreşte să asigure un mediu mai curat şi sănătos pentru copiii din România. 

 „În cadrul firmei noastre am desemnat o persoană responsabilă cu CSR. Începem deja primele demersuri în a ne certifica firma în această direcţie. Căutăm să schimbăm modul de împachetare, pungile să fie din plastic reciclat, banda adezivă la fel. Sortăm şi reciclăm deşeurile. Producem sacoşe din bumbac ce pot fi refolosite şi le oferim clienţilor o reducere de preţ dacă vin la showroom cu sacoşa lor Adinish. Avem o voce relevantă în piaţă, în industria puericulturii şi dorim să contribuim la o schimbare şi din această perspectivă. Iar acum, alături de Asociaţia Mai Mult Verde, am pornit o campanie prin care plantăm un copac la fiecare cărucior Joolz vândut. De asemenea, întreaga echipă Adinish va contribui la curăţenia de primăvară organizată de către asociaţie.” Adina Foldager, fondatoarea brandului Adinish 

Copacii plantaţi în România de Adinish vor purta numele celor care au achiziţionat cărucioarele Joolz, fiind o formă de mulţumire pentru implicarea în îmbunătăţirea comunităţii. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
copac,
vanzare,
campanie,
asociatie,
columbia,
copii,
firme

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.