Activele per capita ale fondurilor de investiţii din România, de opt ori sub cele din Ungaria: 216 euro vs. 1.766 euro

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 26 septembrie 2023 34 afişări

Activele per capita ale fondurilor de investiţii din România, de opt ori sub cele din Ungaria: 216 euro vs. 1.766 euro
  • Deţinerile românilor, la 4,1 mld. euro. În Ungaria, totalul este de 17,1 mld. euro

Deşi lichiditatea zilnică medie de la Bursa de Valori Bucureşti a recuperat mult din diferenţa faţă de Bursa de la Budapesta, ajungând la 21 de milioane de euro anul acesta datorită listării Hidroelectrica vs. 25 de milioane de euro în Ungaria, diferenţa în ceea ce priveşte piaţa fondurilor mutuale este în continuare mare, conform unui analize a OTP Asset Management, bazată pe date EFAMA (European Fund and Asset Management Association).

La finele lui 2022, valoarea medie a deţinerilor populaţiei de fonduri de investiţii în România ajungea la 216 euro, de 8,2 ori sub cea de 1.766 de euro din Ungaria.

De asemenea, activele totale ale fondurilor de investiţii domiciliate în România erau de 8,4 miliarde de lei, sumă ce ia în considerare atât fondurile deschise, cât şi cele închise, deci şi Fondul Proprietatea şi cele cinci SIF-uri listate la BVB. Din total, deţinerile populaţiei erau de 4,1 miliarde de euro. Prin comparaţie, locuitorii din Ungaria aveau deţineri totale de 17,1 miliarde de euro, iar asta într-o ţară cu 9,7 milioane de oameni, aproape la jumătatea României.

„Averea financiară totală a românilor se situează la un nivel de aproximativ 102,5 mld. euro, în timp ce averea maghiarilor este la nivelul de 115,4 mld. euro. Dacă împărţim aceste cifre la numărul populaţiei din fiecare dintre ţări vom descoperi că valoarea medie a averii financiare a românilor este de aproximativ 5.407 euro, în timp ce averea financiară a maghiarilor este de aproximativ 11.890 euro (...) Din punct de vedere al PIB/capita suntem aproape de a ajunge Ungaria poate în viitorul apropiat, în ceea ce priveşte nivelul averii financiare/capita, mai avem mult de lucrat”, se arată în analiza OTP AM

Piaţa de capital de la Budapesta activează într-o economie de circa 160 de miliarde de euro, susţinută de o populaţie de două ori mai mică decât cea de 19 milioane de oameni a României, care a avut anul trecut un PIB de aproximativ 280 de miliarde de euro. Totuşi, PIB-ul/capita al României a ajuns în 2022 la circa 11.500 de euro, cu 30% sub acelaşi indicator din Ungaria, care însuma 16.200 de euro, reiese dintr-o analiză recent realizată de ZF.

„Creşterea averii financiare are legătură cu procesul de economisire pe termen lung şi cu creşterea gradului de educaţie financiară. Iar atunci când vorbim de economisire pe termen lung trebuie să ieşim din paradigma depozitului bancar şi să începem să luăm în considerare şi alte instrumente financiare”, adaugă reprezentanţii administratorului de investiţii cu 517 milioane de lei active.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.