A reuşit să devină un autor bestseller pe Amazon în cinci minute cheltuind trei dolari

Postat la 10 februarie 2017 325 afişări

Brent Underwood a dezvăluit într-un articol pentru publicaţia Quartz modul în care a reuşit să devină autor cu o carte bestseller pe Amazon în cinci minute cheltuind trei dolari

Amazon este cel mai mare retailer de cărţi din lume, având peste 33 de milioane de titluri. Însă cărţile nu vin doar de la edituri, ci şi prin propria platformă de publishing. În 2014, o carte nouă apărea la fiecare cinci minute astfel.

Cum reuşeşti să devii un autor cu o carte best-seller? Brent Underwood povesteşte mai jos : 

Pasul 1.

Trebuia să scrie o carte dar nu avea chef. Aşa că şi-a pozat piciorul. Cartea lui denumită "Putting my Foot Down" avea să conţină o singură pagină cu o imagine a piciorului său.

Pasul 2.

A urcat cartea pe Amazon, i-a ales un titlu şi subtitlu, categoria (Transpersonal - cărţi de psihologie) şi preţul (99 de cenţi).

De asemenea, a creat coperta cărţii folosind aceeaşi imagine din interior.Apoi în câteva minute a primit şi ok-ul de la Amazon şi cartea a apărut în magazin

Pasul 3.

Şi-a rugat trei prieteni să-i cumpere cartea. Aceştia au făcut întocmai. A vândut trei copii în doar câteva ore, popularitatea cărţii a crescut foarte mult apoi a ajuns să primească etichetarea de best seller în categoria respectivă.

Apoi, bineînţeles, Brent Underwood se putea folosi de această distincţie şi şi-a actualizat profilul de LinkedIn cu -autor bestseller şi nu minţea.

Cartea sa a fost nr 1 în categoria Transpersonal, nr 2 şi 3 în categoria "francmasonerie".

"Nu am făcut asta să-mi fac piciorul faimos, ci pentru că m-am săturat de vanitatea oamenilor, succesul lor fără a avea o calitate. Şi am mai vrut să arăt cât de simplu oricine poate deveni un autor al unei cărţi bestseller. Eu am reuşit să fac asta în cinci minute şi cu doar trei dolari.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.